Şi noi avem talent – Episodul 18 – Bichiri Stănescu Sebastian

2
2.116 vizualizari
views

Cu emoţie, am bucuria să vă prezint un maestru al portretisticii care locuieşte în Codlea, pe nume Bichiri Stănescu Sebastian.

Încă de la 16 ani, pe când nu aflase de creioane speciale pentru desen, realizează cu dăruire şi pasiune portrete: ,,pentru personajele din tabloul Titanic am folosit cărbunele din bateriile pentru ceas;  nu aveam suficienti bani pentru altceva.”

Extrem de exigent cu munca sa, aruncă lucrările pe care nu le consideră reuşite. Transpune în tablourile sale un ocean de senzaţii, emoţii, sentimente. De aceea lucrează zile în şir la fiecare, analizând detaliile până se apropie de perfecţiune.

În spatele fiecărui desen se ascunde multă muncă, meticulozitate, atenţie.   ,,Criticul de care ţin întotdeauna cont este soţia mea, persoana care întotdeauna a fost filtrul meu, pentru că avem viziuni diferite”, ne mărturiseşte Sebastian secretul reuşitei sale.

Portretele sale oglindesc vedete, actori sau cântăreţi, dar şi prieteni, membri ai familiei, persoane cunoscute. Chipurile de copii le desenează în culori calde, vii, el fiind tăticul unei fetiţe frumoase ca un îngeraş.

Sebastian consideră tabloul cu sora sa drept cel mai reuşit din toate, pentru că îi este foarte dor de ea şi a pus mult suflet în realizarea acestuia.

Majoritatea lucrărilor sunt alb-negru sau pasteluri. ,,Cu timpul fiecare artist, exersând, se perfecţionează”, ne spune, modest, Bichiri Stănescu Sebastian.

Pe viitor, îi dorim să îşi împlinească visul de a expune lucrările sale, de a fi apreciat pe măsura talentului său.

Andreea COMAN


Bichiri Stănescu Sebastian (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. FELICITARI! Esti cu adevarat talentat. Desenele sunt mai mult decat superbe si perfecte. Esti tare! Iti doresc succes, iar munca sa-ti fie recunoscuta si rasplatita in domeniul artei. Esti un artist!

LĂSAȚI UN MESAJ