Adolescența, perioada de aur

3
21.779 vizualizari
views
Foto arhiva

Zâmbeam fiecărei dimineţi împachetând felia de margarină cu miros de magiun de prune sau marmeladă, pe care o azvârleam în sacul de pânză strâns la gură cu şnur, îmi încheiam cămaşa în pătrăţele şi o zbugheam pe uşă, la şcoală. Tot drumul îmi spuneam că ar fi trebuit să beau totuşi o cană cu lapte din sticla pe care cu greu o obţinusem stând la coada la alimentara de la 4 dimineaţă, bodogănit de babele lipsite de răbdare, însă eram mândru că rezistasem ispitei căci numai aşa avea sa ne facă mama cozonac la sfârşitul săptămânii.

Şi mai visam la caseta originală cu Modern Talking pe care nu aveam bani să o cumpăr, taman în timpul orei de română. Nefastă zburdălnicie a gândului. Avea profa un talent deosebit de a mă readuce cu picioarele pe pământ atunci când, cu o precizie de invidiat, îmi trântea în numele Tatălui cartea de poezii pe care o ţinea tot timpul în mână, azvârlind-o până la jumătatea rândului de bănci, fără a uita să mă intituleze ,,Oligofren tâmpit, făcut la beţie,, Nu c-aş fi fost singurul pe care îl alinta în acel stil unic, însă eu devenisem febleţea ei. Ne amuzam teribil când folosea pluralul, progenitura acesteia fiind coleg de clasă cu noi. Şi cu toate acestea, învăţam pe rupte. Învăţam şi să îmi necăjesc colegele, împodobindu-le podoaba capilară cu bobiţe de hârtie învârtite între buricele degetelor.


,,Cine dracu te-o mai lua şi pe tine de bărbat?!,,- îmi spunea întorcând privirea frumoasa cu părul ondulat şi negru ca abanosul, şi aluniţa în colţul guriţei, în jurul căreia roiau băieţii precum cărăbuşii în luna mai. N-aveam să visez că avea să îmi fie soţie peste ani, cum nici ea nu şi-ar fi imaginat că Dumnezeu nu a fost schimbul trei în ziua în care a rostit acele cuvinte. Şi ce fericit eram la ora de dirigenţie! Luam poziţia lumânării până când termina diriga de turuit, cu promisiunea că mă fac băiat cuminte şi că nu mă voi mai uita în veci pe sub sarafanele fetelor în timpul orelor, apoi răsuflam uşurat că am scăpat fără ca părinţii să îmi fie chemaţi la şcoală, că s-ar fi dus cozonacul şi aş fi mâncat pe pâine exerciţiile din culegerile de texte până noaptea târziu. Avea mama o slăbiciune pentru gramatica limbii române. După ea, ar fi trebuit să îmi analizez viaţa sintactico-morfologic. De parcă era vina mea ca fetele aveau sarafanele tot mai scurte cu fiecare zi?

Dup-amiaza exersam zdrăngănitul la chitară prin parc, însă numai atunci când nu se vedeau în capătul aleii şmecheraşii dornici să îţi facă chitara guler, iar dacă eram prins împreună cu cei câţiva prieteni, scăpam ieftin cu promisiunea unui poster cu Sandra, pe care trebuia să îl dau jos de pe perete cu tot cu aracetul adus de tata din Colorom, pentru a-l duce a doua zi în parc. Cu toate acestea eram fericit, concluzionam eu în oracolul în care mă îndrăgosteam de fiecare fată care se semna cu rujul de pe buze. Te şi bufnea râsul, în mintea mea ceream prietenia fiecăreia şi mă imaginam plimbându-mă cu ea de mana, în tenişii cei noi, cu şosete albe şi tricoul cu abţibild cauciucat, tricou pe care urma să îl împrumut de la vreun prieten sas cu neamuri prin Germania. Nu de pomană, că de pomană nici mama nu i-a dat lu` tata, ci la schimb pe câteva timbre de colecţie din clasorul la care ţineam ca la ochii din cap.

Seara plimbam benzile de magnetofon de la un vecin la altul, mai ales la prietenii ai căror părinţi erau la serviciu şi trăgeam o porţie de break-dance ca la carte pregătindu-ne pentru următorul chef la care aveam să mergem. Şi ne distram de minune! Nu şi la ziua Alinei, când tata l-a trimis pe fratele cel mic după noi când ne era lumea mai dragă. Când am fost întrebat unde este televizorul sport, mi-am amintit brusc că i-l împrumutasem vecinei de deasupra la insistentele acesteia, că aşa eram noi mărinimoşi. Nu şi tata, pentru care nu au contat nici rugăminţile de a fi iertaţi, nici faptul că i-am spus că acceptam să ne pedepsească pentru următoarele două luni, numai să ne lase să mergem înapoi la chef. Răspunsul i-a fost atât de sec precum ecoul rugăminţilor noastre ,,Pe om să îl loveşti când îl doare burta!,, Şi ne-a durut, însă nu de la prafuri şi ierburi, de la alcool şi desfrâu sau nopţi nedormite prin cluburi, aşa cum le sunt durerile tinerilor zilelor noastre, forţând limitele destinului dincolo de bariere cu o năucitoare inconştienţă.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Cu totii suntem nostalgici ,nu mai au copii nostri copilaria pe cere am avut-o noi lucrurile se schimba acum se poarta messenger, youtoube ,celulare cu mp3,casti la ureche si etnobotanice ,cluburi iar la 20 de ani plecarea din tara ,nu stiu cum nimeni nu realizeaza ca tinerii nostri crescuti cu postnatale de 2ani ,,sponsorizati de stat,,nu sunt crescuti pentru Romania ci pentru Italia Spania .

  2. Un Badolescent B Tipic Dar Diferit…

    […]?i mai visam la caseta original? cu Modern Talking pe care nu aveam bani s? o cump?r, taman n[…]…

  3. […] la fufe și hăndrălăi vă stă capul,, (referindu-se la colege și colegi deopotrivă, vezi – Crima de a fi adolescent, cei mai frumoși ani- ). Noi, generația oligofrenilor, așa cum îi plăcea doamnei Peter să ne necăjească, suntem […]

Comments are closed.