Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.
La data de 07 aprilie 2021, polițiștii au surprins, în flagrant, 4 persoane, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat. Cele 4 persoane au fost identificate ca fiind 3 tineri, cu vârste cuprinse între 20 – 27 ani din județele Ilfov și Giurgiu și o femeie, în vârstă de 42 ani din municipiul București.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, cele patru persoane, folosindu-se de falsa calitate de angajați ai unei firme de furnizare gaze naturale, ce urmează a efectua verificări la instalația de gaz, au indus în eroare persoana vătămată, pătrunzând în imobilul acesteia, situat în municipiul Brașov, de unde ar fi sustras o sumă de bani, respectiv suma de 8.100 lei.
Polițiștii au procedat la indisponibilizarea unui vehicul, utilizat la săvârșirea faptei, precum și confiscarea mai multor bunuri pe care persoanele în cauză le dețineau asupra lor, respectiv mai multe sume de bani și telefoane mobile, în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 07 aprilie 2021, cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 09 martie 2021, folosindu-se de același pretext, 5 persoane necunoscute, care au fost identificate ulterior ca fiind doi dintre tinerii anterior menționați și femeia, în vârstă de 42 ani, alături de un alt bărbat, în vârstă de 31 ani din județul Giurgiu și o femeie, în vârstă de 32 ani din județul Ilfov, au pătruns în interiorul unei locuințe amplasată pe raza municipiului Brașov, de unde ar fi sustras mai multe sume de bani, respectiv 32.000 euro și 10.000 lei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.