Sărbătorile de iarnă – religie, istorie și tradiție

0
1.107 vizualizari
views

pom-craciun

Pentru creștini sărbătorile de iarnă înseamnă bucurie, lumină, daruri. Cei mici sunt nerăbdători să caute darurile din ghetuțe sau să scotocească printre ramurile bradului după bunătățile agățate cu grijă de părinți.

Furați de strălucirea evenimentelor, uităm de adevăratul sens al acestor sărbători.

Istoricii susțin că sărbătoarea nașterii lui Hristos era celebrată la Roma încă din anul 336, pe 6 ianuarie. În secolul al IV-lea,  nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus erau sărbătorite la aceiași dată, în timp ce gnosticii (membri unei secte creștine considerați eretici) le sărbătoreau încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, potrivit credinței lor, Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez.

Unul dintre liderii creștinilor din secolul al III-lea, Sextus Julius Africanus, este primul care alege în 221 data de 25 decembrie pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme, până în secolul IV.

În primele secole ale creștinismului au existat puternice dispute privind celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Părinți ai Bisericii s-au opus obiceiului păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt,  în viziunea bisericii, sfinții și martirii trebuiau să fie celebrați la data matiriului lor. De asemenea, au existat controverse legate de veselia și festivismul celebrării, o reminiscență a sărbătorii Saturnaliilor romane, nașterea lui Iisus Hristos fiind considerată de primii creștini în perioada cuprinsă între sfârșitul lui decembrie și începutul lui ianuarie, exact în perioada sărbătorii romane amintite, datorită faptului că în Evanghelie nu există informații referitoare la data nașterii lui Hristos.mos craciun

Din motive lesne de înțeles liderii creștinilor au considerat sărbătorile și riturile păgâne ca fiind soluția răspândirii rapide a cultului lor ținând cont de faptul că în acea perioadă populația era era puternic atașată vechilor sărbători și practici rituale păgâne.

Sărbătorile precreștine din jurul solstițiului de iarnă erau legate de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă. Evenimentele astronomice erau necesare la stabilirea timpului pentru monta animalelor, lucrări agricole și măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă, din aceasta cauză fiind socotite cele mai importante evenimente din an.

Împodobirea bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în Europa și apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. La început podoabele bradului erau constituite din mere, nuci, lumânări și conuri de brad vopsite în culori vesele, fiind înlocuite treptat de bomboane, globuri de sticlă, beteală și instalații electice de lumini.

Moș Crăciun este un personaj aparut relativ recent, fiind versiunea modernă a Sfântului Nicolae. Moșul aduce cadouri tuturor în noaptea de Crăciun .

Santa Claus este varianta americană a lui Sinterklaas (Sfântul Nicolae în limba olandeză). Termenul Santa Claus a apărut în Statele Unite o dată cu emigranții olandezi.

Legenda spune că Fecioara Maria umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naște. Ajungând la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaie, aceștia nu o primesc, pentru a nu le întina locul prin nașterea unui NASTEREA_DOMNULUI1prunc zămislit din greșeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii.  Bătrânei Crăciunoaia i s-a făcut milă de dânsa și s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat și i-a tăiat babei mâinile. Apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus să scalde copilul dar în timp ce apa a atins cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate. În alte legende, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.

Nașterea Domnului este vestită de copiii care merg cu colindul și cu Steaua dar și de „mersul cu icoana” al preoților care binecuvântează pe creștini și casele acestora.

Colindele sunt cântece rituale, închinate nașterii Domnului și Anului Nou ale căror origini se pierd în vechimile istoriei. Ele evocă stea craciunmomentul când s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii. În Ajunul Crăciunului se cântă colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, iar creștinii primesc în casele frumos împodobite colindători care sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri sau bani.

Un alt moment important al sărbătorilor de iarnă este tăierea porcului de Ignat iar prepararea bucatelor devine un adevărat ritual, la fel de important ca masa din ziua de Crăciun, în jurul căreia se adună familiile și prietenii pentru a se bucura împreună și pentru a sărbatori nașterea Mântuitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ