Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea a participat la predarea amplasamentului către constructor a drumului interjudețean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P din zona Ţara Făgăraşului – cunoscut sub denumirea drumul „de sub munte” – în vederea reabilitării şi modernizării acestuia.
Contractul de lucrări a fost semnat în urmă cu două săptămâni şi se derulează în cadrul celui mai mare proiect cu finanțare europeană accesat de Județul Brașov, în domeniul infrastructurii rutiere – în valoare totală de 141.594.653,28 lei (inclusiv TVA) – şi printre cele mai mari proiecte de infrastructură, în curs de implementare, la nivelul Regiunii Centru.
Predarea amplasamentului s-a desfăşurat în prezenţa echipei Unităţii de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, a reprezentanţilor autorităţilor locale, în a căror rază teritorială se află acest drum, respectiv Şinca Veche, Hîrseni, Recea, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguş, Viştea de Jos, Victoria şi Ucea, a executantul lucrării S.C. DIFERIT S.R.L. Cluj, a proiectantului S.C. NV Construct S.R.L. Cluj, a reprezentanţilor firmei, care asigură serviciile de dirigenţie de şantier, BETA COPS S.R.L. Bucureşti, precum şi în prezenţa reţeliştilor.
Întâlnirea de lucru a avut loc în localitatea Şinca Veche, iar principele teme de discuţie au vizat pregătirea demarării, în bune condiţii, a lucrărilor de reabilitare şi modernizare, astfel încât executantul să se încadreze în termenii contractuali, prezentarea proiectelor, pe care edilii le au în execuţie sau în diferite stadii de implementare, în zona drumului interjudeţean, în vederea corelării executării tuturor lucrărilor, precum şi prezentarea traseelor de utilităţi, în vederea evitării unor probleme de reţelistică.
La finalul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea s-a deplasat pe teren împreună cu primarii localităţilor din zonă, echipa de specialişti şi experţi tehnici din cadrul firmelor implicate, fiind parcurs fiecare tronson de drum judeţean, în vederea vizionării amplasamentului şi identificării zonelor cu un grad mai ridicat de complexitate a lucrărilor. Drumul străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus şi este cel mai frecventat drum din Ţara Făgăraşului.
Lucrările vizează refacerea totală a carosabilului pe o lungime totală de 49,039 km și a trotuarelor aferente, amenajarea de stații pentru transportul public, realizarea scurgerii apelor pluviale (rigole, șanțuri, drenuri, puțuri absorbante), realizarea de podețe transversale, podețe la drumurile laterale și podețe de acces, reabilitarea unui număr de opt poduri și construirea a șapte poduri noi, construirea unui zid de sprijin din beton armat, reparații la zidurile de sprijin existente, realizarea canalizării pluviale, asigurarea măsurilor pentru siguranța circulației și amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 6 „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”.
„Am participat astăzi, alături de responsabilii de proiect, la predarea amplasamentului către constructor a drumului pe sub munte, în vederea demarării lucrărilor de reabilitare şi modernizare. Este un contract de lucrări extrem de important pentru judeţul Braşov şi aşteptat cu nerăbdare de zeci de mii de locuitori din Ţara Făgăraşului. Întâlnirea organizată, astăzi, a avut un caracter preponderent tehnic şi, mai ales, un rol pregătitor pentru buna organizare a şantierului, urmând ca în cel mai scurt timp să emitem ordinul de începere a lucrărilor. Vom urmări îndeaproape toate etapele şi vom oferi executantului tot sprijinul necesar astfel încât durata lucrărilor să fie mult mai scurtă” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
La rândul său, administratorului public al judeţului, Daniel Gligoraş, care este şi managerul acestui proiect a transmis: „Este o mare bucurie că am reuşit să ajungem şi la etapa fizică de implementare a acestui proiect, când lucrurile încep să prindă contur. Este vorba despre cel mai mare proiect de infrastructură rutieră, cu finanţare europenă accesat la nivelul Consiliului Judeţean Braşov, pe care sperăm să-l implementăm cu succes”.