S-au strâns peste 30000 lei la Balul de Caritate de la Codlea

0
1.368 vizualizari
views

Așa cum informam cititorii într-un articol, în care spuneam că primarul din Codlea a inițiat colectarea de fonduri pentru refacerea clădirii Liceului Teoretic din Centrul Istoric prin organizarea unui bal de caritate, acesta a reușit să mobilizeze peste 200 persoane care au fost prezente în seara zilei de 28 octombrie la Restaurant Exotic Palace. S-au strâns aproximativ 30.000 lei, bani proveniți din costurile invitațiilor și sumele colectate la licitație.

De remarcat faptul că, primarul Cătălin Muntean reprezintă un pol puternic de influențare a oamenilor de afaceri și în general cu potențial financiar, acesta fiind un aspect pozitiv al urbei. Există și un aspect mai puțin lăudabil, cel al aprecierii valorii maestrului Nicolae Diaconu de către publicul prezent, ale cărui lucrări s-au vândut la prețul de pornire.  Cert este că scopul balului de caritate a fost atins. Au fost vândute de asemenea piese realizate de sculptorul Petrică Buhnici și pictorița Patricia Muntean, dar și hand-made-uri ale beneficiarilor Fundației Rafael, iar lucrările caricaturistului Adrian Bighei au fost la mare căutare.  Reușită asemănătoare cu cea a balului actual a realizat Patricia Muntean la Balul de Caritate al Fundației Rafel din 2012, (vezi aici) când tablourile donate de pictoriță au strâns suma de 200 milioane la acea vreme, bani cu care beneficiarii fundației și-au putut continua pregătirea.

Am salutat prezenta unor oameni importanți ai județului, începând cu prefectul Ciprian Băncilă, președintele Consiliului Județean – Adrian Veștea, primarul Brașovului – George Scripcaru, dar și a unor politicieni cum ar fi Mihai Donțu sau Marius Dunca, președinte PSD Brașov.

Momente deosebite a susținut naistul Nicolae Voiculeț alături de orchestra România. Acesta a ținut să aprecieze implicarea primarului în actul cultural și de promovare a valorilor tradiționale nu doar la nivel local, ci și național și internațional, cel mai probabil prin susținerea financiară a acestor artiști în turneele lor.

Se alătură sumei strânsă din donații Biserica Evanghelică, aceasta va pune 10.000 lei și de asemenea Asociația Sașilor Codleni din Germania, cu o sumă pe care încă nu o cunoaștem. Partea de manoperă a refacerii clădirii va fi suportată cu titlu de sponsorizare de către firma O&M Edil prin Ovidiu Tomazeli.

20161028_203015-copy 20161028_203134-copy 20161028_203509-copy 20161028_203656-copy 20161028_210052-copy 20161028_211751-copybal-caritate

Citește și ”200 milioane din licitația tablourilor Patriciei Muntean pentru Fundația Rafael”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic