Se împlinesc 22 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, evenimentul istoric care a marcat istoria contemporană a României. Se cuvine să nu dăm uitării curajul și sacrificiul românilor care au cutezat să ridice glasul împotriva unui sistem a cărui existență părea a nu avea sfârșit.
Regimul de austeritate impus, rezultat al politicii economice concepute pentru ca țara noastră să plătească datoriile externe, a generat un val de nemulțumiri în rândul populației, fapt ce a condus la sporirea activității Securității, România devenind un stat polițienesc în care libertatea de exprimare era puternic îngrădită.
În același timp țara noastră purta un război inegal, atât pe plan economic, cât mai ales pe frontul informațiilor cu marile puteri care desfășurau în acea perioadă o puternică campanie de influențare negativă a populației prin intermediul unor persoane recrutate din rândul intelectualilor a căror opinie era vădit îndreptată împotriva regimului.
În data de 16 decembrie 1989, la Timișoara izbucnește un protest al pastorului reformat Laslo Tokes, generat de evacuarea forțată din casa parohială, în urma revocării din post, datorită comentariilor facute de acesta în presa internațională, îndreptate împotriva regimului.
Un grup de persoane s-a adunat în fața casei parohiale sub pretextul protejării pastorului în fața autorităților. În scurt timp, acestui grup i s-a alăturat o mulțime de curioși atrași de ineditul eveniment.
Încercarea primarului Timișoarei de a calma situația nu face decât să întărâte si mai mult mulțimea, din randul căreia încep să se audă în română și maghiară primele sloganuri anticomuniste. O parte dintre protestatari intenționează, fără rezultat, incendierea sediului Comitetului Județean al Partidului Comunist Român
Trupele Miliției și Securității intervin pentru dispersare, operând arestări.
În ziua următoare protestele continuă, manifestanții reușind pătrunderea în sediul Partidului Comunist pe care îl devastează.
Pentru restabilirea ordinii publice intervine armata, dar militarii sunt puși în fața unor situații dificile provocate de persoane cu experiență privind tehnica de luptă, care reușesc blocarea șenilelor unui tanc și incendierea acestuia. În acest moment se trag primele focuri de armă de către echipajul unui alt tanc venit în sprijinul celui incendiat. Executarea focului a fost făcută în mod legal, în condițiile legilor din acea perioadă. Apar primele victime în rândul civililor. Este de menționat faptul că primi morți care s-au înregistrat au fost doi militari în termen, aflați în misiune, uciși prin împușcare, în condiții neelucidate nici până azi.
Protestele degenerează în lupte de stradă care se desfășoară până aproape de miezul nopții.
Autovehicole militare blocau accesul în oraș, iar elicoptere ale armatei patrulau spațiul aerian.
În 18 decembrie, centrul Timișoarei era ocupat de militari și agenți ai Securității. Autoritățile decretează legea marțială și interzic populației să se întâlnească în grupuri mai mari de două persoane.
În ciuda interdicțiilor, un grup de tineri se adună în zona Catedralei Ortodoxe purtând steaguri tricolore cu stema decupată și intonează cântece patriotice interzise de regimul communist.
Armata deschide focul asupra protestatarilor, înregistrându-se victime. Spre seară, un număr de 43 de cadavre ale demonstranților sunt transportate la București pentru a fi incinerate iar cenușa acestora este ulterior deversată în sistemul de canalizare al localității Popești-Leordeni, județul Ilfov, operațiune cunoscută sub numele ,,Operațiunea Trandafirul”.
În zilele de 19 și 20 decembrie manifestațiile continuă cu un număr și mai mare de persoane și se pun bazele Frontului Democratic Român, ai căror reprezentanți se întâlnesc cu Emil Bobu și Constantin Dăscălescu, dar aceștia din urmă refuză soluționarea revendicărilor.
Autoritățile încearcă înăbușirea protestelor prin aducerea la Timișoara a mai multor garnituri de tren pline cu muncitori din zona Olteniei, cărora li s-a explicat faptul că ,,huligani unguri devastează Timișoara” și că este o datorie patriotică să ajute la oprirea acestora. Dar planul este dat peste cap în momentul în care muncitorii se solidarizează cu protestatarii iar militarii trec de partea acestora.
Protestele se extind rapid și în alte localități: Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Reșița, Hunedoara, Cluj Napoca, Alba Iulia, Buzău, ajungând treptat să cuprindă întreaga țară.
În 21 decembrie, conducerea țării organizează o adunare populară cu scopul de a influența populația împotriva protestelor. Nicolae Ceaușescu a ținut o cuvântare în timpul căreia manifestarea publică a degenerat în protest, împotriva căruia au intervenit trupe de securitate.
Luptele de stradă continuă până noaptea târziu, armata și trupele de securitate trăgând în populație. Au fost înregistrate 50 de persoane ucise, 462 răniți și 1245 arestați.
Ziua următoare, în jurul orei 9.30, ministrul apărării Vasile Milea se sinucide.
Muncitorii platformelor industriale bucureștene organizează proteste mai ample și se deplasează către centrul orașului, distrugând baricadele armatei și miliției. Spre seară Piața Universității este ocupată de revoluționari. Militarii din trupele de securitate și armată fraternizează cu protestatarii.
În jurul orei 11:30, Ceaușescu a încercat să se adreseze mulțumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist Român dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie.
Soții Ceaușescu părăsesc sediul Comitetului Central cu un elicopter, însoțiți de Emil Bobu și Manea Mănescu.
În jurul prânzului Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. Un grup de revoluționari, în frunte cu Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, se adresează telespectatorilor, anunțând fuga dictatorului. Mulțimea invadează Comitetul Central iar birourile conducătorilor comuniști sunt vandalizate. În majoritatea localităților din România au avut loc manifestații de solidarizare cu revoluția. La unele manifestații de acest fel populația a atacat sedii de partid și de stat, și posturi de miliție. Câțiva lucrători de miliție au fost linșați. Apar primele nuclee de conducere a revoluției, pentru început împărțite în trei locații, fără legătură între ele: la Televiziune, la sediul C.C. al P.C.R. și la Ministerul Apărării. În cele din urmă cele trei nuclee se reunesc, constituindu-se Consiliul Frontului Salvării Naționale ca organ al puterii.
Pe timpul nopții, obiective importante sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuți. De la Televiziune sunt transmise informații neverificate, contradictorii, care creează o situație confuză și o stare de psihoză generală. Au avut loc lupte înverșunate care au continuat și în următoarele trei zile. Forțele armate distribuie arme civililor, care acționau în colaborare cu unitățile armatei.
În starea de confuzie creeată apar situații în care la deschiderea unei ferestre, sau mișcarea unei perdele se trăgea haotic cu muniție de război datorită zvonurilor privind atacurile teroriștilor, informații susținute și difuzate în special prin intermediul Televiziunii și radioului, având consecință uciderea și rănirea inutilă a multor persoane, în special după data de 22 decembrie.
Luptele de stradă au continuat până la momentul în care este anunțată execuția soților Ceaușescu, în data de 25 decembrie.
Datele oficiale ne arată că numărul morților a fost de 1142 și 3138 de persoane au fost rănite.
Revoluția din România a fost considerată la acea vreme cea mai sângeroasă și singura în urma căreia un șef de stat communist din Europa a fost executat. De asemenea, a fost primul conflict armat transmis în direct pe toate canalele media (presă scrisă, radio, televiziune), eveniment care a marcat începutul unei noi ere în presa de război.
Trecând peste datele istorice și cele statistice, se cuvine să ne aducem aminte și să comemorăm cum se cuvine jertfa eroilor Revoluției din Decembrie 1989, pentru a nu repeta greșelile istoriei iar sacrificiul acestora să nu fi fost în zadar.
Surse:
Volumul Un risc asumat -autor Filip Teodorescu – editura Viitorul Românesc – București 1992
http://www.asociatia21decembrie.ro/2010/12/timisoara-17-decembrie-1989-primii-martiri-ai-revolutiei/
http://www.memorialulrevolutiei.ro/
http://www.descopera.org/revolutia-din-1989-si-ultimele-zile-de-comunism/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
Minciuni, ca in cartile de istorie comuniste … Daca tot vreti sa scrieti despre „Revolutie” atunci scrieti adevarul si nu mai imprastiati povesti … ati ales cele mai influnetate surse si cele mai mincinoase … Daca vreti sa stiti adevarul mai „sapati” … de altfel, a-ti putea sterge articolul, ca sunt si copii care pot citi articolul si cresc cu o mare minciuna!!!! pe care o mai si cred!!! mai bine comemorati soldatii care au murit in decembrie ´89 si au fost sacrificati ca sa credeti voi acum in minciuni…
Nu stiu unde ai fost pe timpul revolutiei, probabil in pivnita. Articolul este o prezentare a faptelor in ordinea cronologica, nimic mai mult. tot ce scrie aici a putut fi vizionat la tv in timpul revolutiei sau trait pe strada in miezul evenimentelor. Unde e minciuna? Daca ai fost prezent la revolutie si ai argumente serioase sa combati faptele relatate, nu ezita sa o faci. In legatura cu activitatea serviciilor secrete straine pe teritoriul tarii, faptele sunt reale si recunoscute de majoritatea partilor implicate. Insusi Tokes a fost recrutat fara prea mare greutate, cunoascuta fiind atitudinea sa antiromaneasca pe care nu se sfieste sa o afiseze nici in ziua de azi……
Incet, incet apar dovezi tot mai multe si mai evidente ca revolutia de acum 22 de ani nu a fost decat o lovitura de stat. Pacat de cei care au murit atunci.
Ia vezi ce e scris mai sus referitor la contributia unor forte straine in revolutie….asa e….ai perfecta dreptate….cat despre cei ce au murit, majoritatea erau nevinovati, singura vina era, asa cum a spus si Horatiu, ca erau la locul si momentul nepotrivit…..
afla Domnule Gigi, ca pe 22 am fost impreuna cu inca 9 persoane pe care ti le pot spune pe nume (am facut poze toata ziua, toata noapte si in zilele urmatoare … deci dovezi am … si n-am stat in pivnita ca retul 25000 de locuitori ai orasului), si incercam sa-l scoatem din birou pe domnul Manzala care de abea pe la ora 2 a iesit din biroul sau unde pe perete mai atarna tabloul lui Impuscatu´ … si am fost singuri care si-a petrecut noaptea in fata primariei (in naivitatea mea credeam ca se poate schimba ceva) … iar fratele meu facea poze in Brasov la ce se intampla acolo (pozele mai exista si ale mele si ale fratelui meu) … dar atunci aveam 18 ani si eram naiv si euforic … mai tarziu (incepand cu campania politica a lui iliescu) am priceput cum stau lucrurile cu marea „Revolutie” … cum spune comentatorul „Gimbuslucu” „pacat de cei care au murit atunci.”… multi naiv si eroic … alti fara sa stie de ce, doar ca au fost inrolati militari in momentul nepotrivit fiind la locul gresit in momentul letal!
sunt unul dintre cei 9 se pare, eu stiu ca l-am scos de acolo cu tablou cu tot, si se jura ca a facut poeme anticomuniste, iar in noaptea de 22 am stat in primarie la telefonul rosu, ca sa apar ….. nici eu nu stiu nici macar azi ce anume………mare prost am mai fost, eram in stare sa si mor pt libertatea si bunastarea altora………..RECUNOSTINTA insa pentru cei care si-au dat viata, sau au ramas mutilati, pentru un ideal
revolutia a fost o mare farsa.tatal meu surdu gheorghe,zis gigi a fost singurul din codlea ce a fost omorat miseleste in brasov.la revolutie s-au dat arme la toti cei care posedau un buletin si s-a tras cu adrenalina in vene in dusmanii personali ai noilor detinatori de arme sau impinsi de gloata de oameni au tras contra altora ca ei.armata contra armata si uite asa.uni au orchestrat totul sa se ajunga dupa atatia ani sa nu se stie care in cine a tras?vrajeala…
Comments are closed.