România a înregistrat cel mai mic consum de electricitate din istoria recentă. Duminică, 14 aprilie, între orele 12 și 15, a fost înregistrat un consum de doar 3.900 de megawați.
Asta în condițiile în care, înainte de Revoluție cele mai mici valori nu scădeau sub 8.000 de MW.
Duminică, 14 aprilie, între orele 12.00 și 15.00, consumul de energie electrică al României a atins un minim istoric: 3.900 MW. Această valoare a fost înregistrată aproape de ora 15.00 și este cea mai mică din 2007, de când Transelectrica a început să prezinte datele interactive producție/consum.
Este cu siguranță cel mai mic din epoca modernă a României, dat fiind că, mai înainte, aveam un consum industrial consistent care făcea ca, zilnic, iarnă sau vară, să avem cel puțin 8.000 MW consum instantaneu de zi, scrie economedia.ro.
S-a ajuns aici din două motive principale. Primul dintre ele este aportul prosumatorilor, posesorii de mii de MW instalați, care, beneficiind de zile calde, cu soare, își produc intern necesarul de electricitate, fără a mai „trage” din sistem.
Al doilea motiv este consumul general, industrial și casnic extrem de scăzut. Fabricile, marii consumatori nu-și revin cu producția, în ciuda faptului că prețurile din piață au scăzut mult, ajungând deja sub nivelurile de dinainte de 2022, anul invaziei rusești în Ucraina.