Partidele politice mici de la Codlea vor în borcanul cu miere al puterii

0
1.847 vizualizari
views

USRPLUS Codlea vrea postul de viceprimar pentru a susține Alianța PSD-ALDE, iar propunerea acestora a fost Agache Aurel Dionisie.

Și uite-așa, cei mai înverșunați critici ai ciumei roșii, ai lui ”Mihăiță”, cei care l-au bălăcărit timp de mai bine de 2 ani, vor să intre cu totul în borcanul cu miere al politicii făcându-se ”frate cu dracul” pentru a ajunge la putere.

USRPLUS s-a trezit cu doi consilieri în consiliul local, fiind cel mai bine poziționat partid după cele două consacrate, PNL și PSD-ALDE, chiar dacă scorul a fost un eșec prin diferența mare de voturi acumulate pentru locul 3 pe listele de consilieri.

Evident, nu mai este nicio surpriză faptul că Alianța PSD-ALDE nu va reuși să capaciteze o majoritate simplă pentru a-și pune viceprimar la Codlea în persoana lui Ștefan Ciolan Octavian, însă primarul ales i-a refuzat cu eleganță pe cei de la USRPLUS. Este o pălărie prea mare pentru ei. 

Astfel că, de două zile se poartă negocieri în privința alianțelor politice pentru stabilirea unei majorități, însă fiecare formațiune politică vine cu pretenții. Că așa-i în politică: îți dau, dar îmi dai și tu ceva!

PNL-ul își face și acum calcule. Există posiblitatea ca aceștia să facă o alianță cu USRPLUS după ce au fost refuzați de PSD-ALDE, dar fără să le dea postul de viceprimar pentru că ar mai avea nevoie de încă un consilier pe care ar trebui să îl ia de la Pro România sau pe independentul Rișcău Gheorghe.

Potrivit informațiilor aflate din interior, PRo România va merge pe mâna lui Mihai Cîmpeanu și atunci ar mai fi în cărți doar independentul Rișcău Gheorghe. Oricum ar fi nu este prea bine pentru PNL care trebuie să capaciteze două forțe politice mici pentru a se putea impune fără PSD-ALDE.  Dacă nici unii și nici alții (marile partide) nu vor reuși să facă o majoritate simplă, cel mai probabil vor fi nevoiți să renunțe la alianțele cu partidele mici care vor trece într-o opoziție inexistentă și să accepte un viceprimar PNL, altul decât Erwin Albu. Ar însemna reînvierea USL la Codlea, iar partidele mici nu vor mai avea niciun cuvânt de spus.

Cărțile se fac și la această oră, dar așteptăm cu sufletul la gură să aflăm cine va fi noul viceprimar de parcă ne uităm după fumul alb de la Vatican la alegerea Papei!

 

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic