Omul de afaceri Călin Donca a fost ARESTAT! Îşi păcălea urmăritorii de pe reţelele de socializare să investească într-o criptomonedă inventată

0
276 vizualizari
views

Omul de afaceri Călin Donca și alte trei persoane au fost arestate preventiv într-un dosar care vizează o grupare specializată în evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune şi manipularea pieţei de capital.

Membrii grupării ar fi înregistrat în contabilitatea unor firme documente fictive şi ar fi creat propria monedă virtuală, inducând în eroare numeroase persoane prin diseminarea de informaţii nereale potrivit cărora investiţia în această monedă virtuală poate genera câştiguri de o sută de ori mai mari, transmite DIICOT.

În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2021, inculpaţii au constituit, în municipiul Braşov, un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor venituri financiare consistente prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că au înregistrat în evidenţele contabile ale unor societăţi comerciale pe care le deţineau sau controlau, documente care atestă operaţiuni fictive cu consecinţa micşorării bazei de calcul a impozitului pe profit şi măririi cuantumului taxei pe valoare adăugată deductibilă, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 4.346.286 de lei”, a arătat DIICOT.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că membrii grupului infracţional au iniţiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, creând propria monedă virtuală şi au efectuat operaţiuni de manipulare a pieţei de capital, prin diseminarea în spaţiul public a unor informaţii nereale potrivit cărora suma investiţia în această monedă virtuală poate genera câştiguri de 100 de ori mai mari, inducând în eroare un număr nedeterminat de persoane de la care au obţinut aproximativ 700.000 USD”, susţin anchetatorii.

Luni, procurorii DIICOT Braşov, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Braşov, Dolj şi Buzău, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.

De asemenea, au fost indisponibilizate trei autoturisme de lux, potrivit realitatea.net.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic