N-am mai văzut de mult o așa desfășurare de forțe polițienești, răbufnește deputatul Maria Grecea pe pagina ei de facebook.
Știam exact la ce face referire. Trecusem în jurul amiezii pe traseul Brașov – Codlea, iar la fiecare intersecție începând de la intrarea în Brașov dinspre Predeal și până la ieșire spre Sibiu, inclusiv Metro, Ghimbav, era cel puțin un polițist, iar in marile intersecții masini de poliție. Bineînțeles că mi-am dat cu presupusul în sinea mea când am sesizat că la Codlea este liniște. Am zis că trece o coloană oficială de la București la Ghimbav, iar cel mai probabil oficialii merg la fabrica de avioane sau elicoptere, cum s-o numi ea. Poate vin francezii și sunt însoțiti de președintele României. Oricum, este clar că străinii ne calcă țara și vrem să impresionăm cu atâția polițiști pe stradă.
Lumea înnebunită, șoferii din trafic cu stații de emisie recepție își dădeau de asemenea cu presupusul. Mai în glumă, unul a spus că parcă a reînviat Ceaușescu. Băi, nu e rău, paradă mai lipsește. Cu toate acestea, n-am găsit utilitatea acestor desfăsurări de personal și unități mobile, dat fiind faptul că orice coloană oficială are mașină de poliție înainte și la terminarea ei. E ca și cum ar trece SMURD-ul prin intersecție și trebuie să tragi pe dreapta, nu?
Bine, dacă te gândești că trece președintele unei țări, iei în calcul că nu e iubit de toată lumea și scoți polițiști de la naftalină să nu îl mierlească vreunul pe alesul poporului. Dar ce mare brânză ar putea face polițistul cu un amărât de carpați – model 7.65? Alesul are SPP-ul după el, nu?
Lasă că văd la știrile de la ora 19:00, îmi zic. Mă lămuresc atunci.
Cum??! N-a fost președintele României? Nici vreun alt șef de stat? Un ministru de-al nostru a fost?
– Dom ministru, vă rog eu să reveniți la Brașov și Codlea dacă se poate în fiecare zi! Mie mi-a plăcut că erau polițiști în fiecare intersecție. Că, de obicei, bate vântul, dom ministru!