O ciupercă descoperită în zidurile clădirii Vechii Primării amână lucrările de restaurare la muzeu

0
2.250 vizualizari
views

O ciupercă descoperită în zidurile clădirii Vechii Primării amână restaurarea și lucrările la Muzeul Tradițiilor Codlene. În urma expertizării de către specialiști în biologie, s-a constatat că materialul lemnos inserat în structura camerelor din fost primărie (viitor muzeu), este afectat de o ciupercă.

Specialiștii au recomandat un tratament care necesită și o bună ventilare a spațiului, motiv pentru care restauratorii au fost nevoiți să sisteze lucrările pentru o perioadă de 90 de zile. Termenul expiră în data de 4 august, când se va face o nouă expertiză. Cel mai pesimist scenariu ar fi cel în care ciuperca persistă, existând riscul pierderii fondurilor europene pentru nerespectarea termenelor de execuție. Să sperăm că rezultatul noului test va fi negativ.

Iată și concluziile în urma expertizei:

CONCLUZII

Şarpanta a fost confecţionată din lemn răşinos, brad, de bună calitate.

În zonele unde au avut loc infiltraţii de ape pluviale de la învelitoare, dolii şi şorţuri de tablă deteriorate, lemnul a fost umezit şi degradat de atacuri biologice.

Atacurile mai vechi, au produs degradarea lemnului sub formă de putregai, în profunzime, afectând puternic rezistenţa sa mecanică.

Nu au putut fi identificate toate speciile de fungi din lipsa corpurilor sporifere.

Pe latura spre curtea bisericii a fost identificat un atac produs de ciuperca Serpula lacrymans popular ”buretele de casă „ ca urmare, sunt necesare măsuri speciale de eradicare.

Măsurile de eradicare care se impun în cazul atacului ciupercii Serpula lacrymans:

Miceliul ciupercii poate să supravieţuiască în pământ sau zidărie peste 5 ani şi de aceea, există pericolul ca după finisarea lucrărilor atacul să reapară. Din acest motiv sunt necesare măsuri de eradicare speciale. Aceste măsuri sunt conforme standardelor naţionale cuprinse în Normativului pentru prevenirea şi combaterea ”buretelui de casă” la materialele lemnoase folosite în construcţii, din  1963, CSCAS, INCET. Bucuresti.

Aceste măsuri sunt aduse la zi, conform normativelor internaţionale în vigoare şi în cazul de faţă constau din următoarele operaţii:

  1. sondaje pentru stabilirea extinderii atacului;
  2. îndepărtarea corpurilor fructifere în pungi de polietilenă şi arderea lor;
  3. extragerea întregului material lemnos care prezintă atac fungic şi secţionarea elementelor de lemn parţial atacate, la 0,50 m de zona de atac vizibilă cu ochiul liber;
  4. îndepărtarea tencuielii pe cca. 0,10 m înălţime, în zona de atac;
  5. curăţirea şi rostuirea zidăriei unde este extins miceliul ciupercii;
  6. arderea cu foc deschis a zidăriei curăţate;
  7. tratarea cu soluţie fungicidă specială pentru eradicarea acestei ciuperci Diffusit M (pe bază de acid boric şi borax) în concentraţie de 15 %, prin pulverizare de două ori consecutiv;
  8. tratarea materialului lemnos nou cu soluţiei de Diffusit S, prin pensulare de două ori consecutiv;

Materialul lemnos extras şi cu atac de ciupercă trebuie ars într-un spaţiu din apropiere.

Pe parcursul lucrărilor de eradicare este necesară acordare de asistenţă tehnică din partea unui biolog.

A fost de asemenea identificată specia Fibroporia vaillanti popular „ciuperca de mină”.

La această specie precum şi la alte specii cu excepţia lui Serpula lacrymans materialele lemnoase cu atac pot fi secţionate la zona de atac vizibilă cu ochiul liber.

Lucrari vechea primarie Codlea (21)

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic