Miezul nopţii i-a reunit pe mulţi dintre codleni la Biserica Înălţarea Domnului, la slujba de înviere. Nici vremea ploioasă şi nici racoarea nu i-au împiedicat să vină să ia Lumină, însă adevărata lumină după spusele preotului Ioan Cioacă este lumina pe care o primim în noi înşine.
,,Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le”
Hristos a Înviat!
Adevărat a înviat! Frumos și de simplu sună aceste cuvinte de adevărată credință. Ploaia, venită să spele păcatele, nu a speriat sutele de credincioși veniți cu inimile curate să înalțe rugăciunile către cer în noaptea sfântă a Învierii. Un copilaș, în brațele mamei sale, a întrebat-o: ,,Pe Dumnezeu unde să-l văd?”, iar femeia i-a răspuns zâmbind: ,,Numai în inima ta o să-l găsești!”. Eu, una, nu știu cât a înțeles micuțul din vorba mamei lui, dar știu că răspunsul ei a adus lacrimi în ochii femeilor care au asistat la această curată scenă.(Biserica Înălțarea Domnului, Codlea, 14.04.2012)
Comments are closed.