Efortul sindicaliștilor din penitenciare nu a fost în zadar.

0
945 vizualizari
views
Foto arhivă

Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor acceptă revendicarile angajaților din penitenciare.
Principiul ”Toți pentru unul și unul pentru toți” nu prinde la pușcărie. În general, fiecare e pe turta lui, iar apariția sindicatului ca formă de susținere a drepturilor salariaților din penitenciare a fost ca o mână întinsă acestor oameni care desfășoară o muncă foarte grea, cu un puternic impact emoțional și psihic. Văzută din afara sistemului, meseria pare ușoară ca o floare la ureche, însă lucrurile stau exact invers la pușcărie.

Revenind la principiul de mai sus, trebuie menționat faptul că nu toți sindicaliștii prezenți la muncă au ieșit în stradă să protesteze, cel puțin la Codlea, făcând referire la cei care ar fi putut să-și susțină colegii și nu au făcut-o. Unii din teamă, pentru că, să nu uităm, întotdeauna au existat și vor exista presiuni asupra angajatului, mai ales într-un sistem (fost) militarizat, unde nu ai voie să ieși din ”Am înțeles, să trăiți”, alții din lipsă de empatie sau..

Cert este faptul că revendicările acceptate de către Ministerul Justiției se vor aplica tuturor angajaților din penitenciare, motiv pentru care, cei care au stat după perdea ar trebui să aducă mulțumiri celor care au cerut conform legii și au primit.

 

Marius Vulpe, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) a confirmat acum cateva minute ca accepta revendicarile angajatilor din penitenciare. Astfel:

 

  1. ANP va pune in practica un plan de imbunatatire a conditiilor de lucru, incluzand amenajari si mijloace de protectie a personalului;
  2. ANP continua intr-un ritm accelerat angajarile astfel incat sa se acopere deficitul de personal si sa se rezolve problema orelor suplimentare;
  3. ANP si MJ asigura aplicarea echitabila a OUG 2o/2016, astfel incat angajatii din penitenciare sa primeasca compensarea acordata tuturor angajatilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

penitenciarul-codlea-protest-sindicat

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic