Drumul Național 73 din județul Brașov este blocat.
Pe timpul nopții, pe DN 73 A, pe raza localității Poiana Mărului, din județul Brașov, a plouat torențial, încât aluviunile aduse de pe versanți au blocat drumul pe mai multe porțiuni, până la ieșirea din localitate spre Șinca Nouă.
La fața locului acționează echipaje ale poliției rutiere.
Drumul este impracticabil la acest moment, potrivit I.P.J. Brașov.
În urma manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru județul Brașov, pompierii au fost solicitați să intervină în următoarele situații:
- evacuarea apei din mai multe gospodării din localitatea Poiana Mărului în urma producerii unei viituri și a ieșirii din albie a pâurului care trece prin localitate.
Se intervine cu 5 autospeciale și 5 motopompe. Circulatia pe drumul nr. 73 A este oprită.
- evacuarea apei din 3 gospodării și 2 subsoluri din localitatea Zărnești, potrivit I.S.U. Brașov.