Despre dragostea adevărată

2
1.573 vizualizari
views

Există nenumărate forme în care oamenii se pot ataşa de cineva, însă conform marilor filosofi ai lumii, iubirea adevărată se poate manifesta într-un singur mod. Pasiune, devotament, loialitate, sacrificiu, altruism dus până la extrem, doar câteva dintre elementele constitutive ale unei iubiri adevărate. Aud destul de des vorbindu-se despre iubirea pe care unii dintre bărbaţi o poartă pretendentelor lor, fie ele soţii, concubine sau prietene, ca mai apoi să constat că prin discuţiile lor purtate prin diferite modalităţi de comunicare, reproşurile, înjurăturile, ameninţările ori abuzurile verbale sunt la ordinea zilei. Să fie oare asta iubire?

Printre altele, iubirea presupune şi respect, iar în lipsa acestuia, nu prea mai putem vorbi despre iubire. „Îmi iubesc soţia şi am o familie frumoasă”, îşi spun cate unii, dar nu ezită să se laude cu toate cuceririle lor, fie ele şi într-un cerc restrâns de prieteni. Dincolo de faptul că nu te mai respecţi pe tine, ce respect impui în faţa amicilor faţă de persoana femeii care îţi este alături? Iar dacă tu ti-ai acceptat statutul terfelindu-ţi ego-ul, cu toate că în nebunia ta îţi pari măreţ cu asemenea realizări, nu fă acelaşi lucru şi cu ea. Zâmbetul ei va păli în faţa prietenilor tăi, în mintea cărora ea va deveni o oarecare femeie înşelată dintre multe altele.
Şi totuşi, suntem înconjuraţi de oameni care fac parte din viata noastră, fiecare dintre aceştia suspus greşelii. Şi am atâţia cunoscuţi…

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. […] Despre dragostea adevărată Tue Dec 21, 2010 2:08 am Există nenumărate forme în care oamenii se pot ataşa de cineva, însă conform marilor filosofi ai lumii, iubirea adevărată se poate manifesta într-un singur mod. Pasiune, devotament, loialitate, sacrificiu, altruism dus până la extrem, doar câteva dintre elementele constitutive ale unei iubiri adevărate. Aud destul de des vorbindu-se despre iubirea pe care unii dintre bărbaţi […] […]

  2. Las la o parte toate orăcăielile aşa-zişilor filozofi despre iubire şi mă cantonez în singura filozofie adevărată, filozofia creştină: Apostolul Pavel, deşi e becher, singura lui presupusă legătură feminină fiind Tecla, spune: Voi, bărbaţilor; iubiţi-vă nevestele voastre…voi femeilor; fiţi supuse bărbaţilor voştri. E un fel de barter, un fel de troc: Îmi dai iubire, îţi dau supunere. O să-mi ziceţi: Dar ce o să facă femeia cu iubirea ei? Foarte simplu: 50% să meargă pentru copii (dacă nu-i are, să-i facă, 25% pentru Christos şi 25% pentru…nevoile ei personale…Mai reţin atenţia cu cel mai frumos verset din Cântarea Cântărilor: „Cu mânza ce zburdă printre carăle lui Faraon Te asemăn eu pe tine, scumpa mea…”( şi nu: Cu iapa-nhămată la carăle lui Faraon…cum catastrofic a tradus Cornilescu ); Eu, ca bărbat, nu am nevoie de iubirea femeii; eu, ca bărbat, nu am nevoie de iubirea mânzei; eu am nevoie de supunerea lor, în schimbul iubirii mele. O să-mi spuneţi; dar ce mă fac io de mântuire? „Bărbatul necredincios va fi mântuit de femeia credincioasă”, spune tot apostolul Pavel. Dumnezeu este iubire; rămâneţi în Dumnezeu, şi pe urmă, faceţi ce vreţi…

Comments are closed.