Cum și în ce condiții sunt tăiați arborii la Codlea, am întrebat la Ocolul Silvic Codlea pentru a ne lamuri în privința tăierii rase din Valea Caldă, în încercarea de a ne edifica.
Domnul Năsui Simion, inginer silvic, ne-a explicat că este vorba de parcela nr 10 din cadrul Ocolului Silvic, proprietatea Municipiului Codlea, care a ajuns la vârsta exploatabilității și s-a procedat la extragerea masei lemnoase cu respectarea amenajamentului.
Există un plan de recoltare și cultură, iar parcela nr 10 este inclusă în tăierea rasă (pădurea se extrage definitiv), arborii având aproximativ 100 de ani, termen depăsit pentru o exploatare în condiții optime (80 de ani). Planul este aprobat de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare, sub directa supraveghere a acestuia și a ministerului de resort. Desigur că masa lemnoasă se exploatează controlat, astfel încât să nu rămânem fără pădure, dar în același timp să obținem și foloase în cuantum maxim, iar în anul următor se replantează puiet.
Suprafața tăiată la Valea Caldă este de aproximativ 2.6 ha, volumul extras de masă lemnoasă este de 1695 mc, pentru care în urma licitației s-a încasat suma de 2.125.000.000 lei vechi. Acești bani au intrat în bugetul localității.
Interviu – Ocolul Silvic (VIDEO)
[…] Mai multe detalii AICI […]
Comments are closed.