Crima de a fi adolescent – Tiriplic, sufletul lu` tata

3
1.424 vizualizari
views

Dacă ar fi să îmi amintesc cu mare drag de anii adolescenţei, de anumite perioade ale acesteia, zilele de vară în care îmi petreceam scurtele vacanţe la bunici ar fi dintre cele memorabile. Începând cu mânatul ciurdei satului, scăldatul la gârlă şi până la furatul ouălor de găină din cuibar, pentru care îmi luam seara o mamă de cafteală de la bunica, făceam tot ce îmi debita mintea de copil. Nu singur, că n-ar fi avut niciun farmec. Mă-nhăitam cu fratele cel mare, dar şi cu Dănuţ şi Călin, nepoţi ai vecinilor bunicii de o seamă cu noi, veniţi şi ei în vacanţă să se delecteze prin praful drumului de ţară ridicat în văzduh de căruţele cu roţi de lemn. Şi nu putea lipsi celor patru muşchetari Daniela, verişoara noastră, cu trei ani mai mare ca mine, dar la fel de necoaptă şi zăpăcită pe cât de frumoasă, care ne aducea cozonac din chiler, ascunzându-l sub bluză , atunci când eram pedepsiţi să nu mâncăm pentru te miri ce trăsnăi.

Trăsnăi care erau la ordinea zilei. Când scăpam pe uliţă, duşi eram. Prăduiam nucii încă în coajă, de nu mai ieşea culoarea maronie din palmele noastre toată săptămâna şi ne-nfigeam ca lăcustele în duzii din împrejurimi, apoi ne hlizeam unii la alţii şi râdeam de vineţiul dinţilor noştri. Plecam împreună “de vale” sărind în pasul ştrengarului, desculţi şi murdari, şi prindeam gâriţe, un soi de peşti mici cu solzi ca nişte ace la nivelul brahniilor, pe care îi aruncam pe malul pârâului cu tot cu acea vegetaţie verde cunoscută sub numele de mătasea broaştei. După care fugeam în lanul de păpuşoi şi încingeam un foc din coceni, pârleam peştele, că nu se putea numi copt, şi îl serveam ca pe o delicatesă. Escaladam pantele de cătină şi culegeam fructele, un desert ce îţi făcea gura pungă, şi ne lăudam cu micile zgârieturi lăsate de arbuştii înţepători, de care uitam instantaneu când vreunul dintre noi avea nenorocul să colecţioneze un spin în talpă. Aveam mai mereu senzaţia că timpul s-a oprit în loc pentru noi şi că suntem cei mai puternici din lume. Compusesem până şi propriul nostru cântec de drumeţie: “Patru putornici şi-o putoare”. Sărăcuţi cu duhul, ce mai. Şi ce fericiţi eram… Cântam cât să audă toată valea şi uliţa în drum spre casa bunicilor.

Zburau gâştele şi raţele care-ncotro, că ne plăcea teribil să le alergăm până se desprindeau de la pământ cu un găgăit asurzitor, că până şi preotul satului amintea la slujba de duminică, în biserică, ce obraznicături de nepoţi are mama Ileana, bunica noastră. Dar ne păsa? Noi eram mândri de colecţia de pene cu care ne gâdilam seara în pat până muream de râs. Şi, bineînţeles, urma să fim pedepsiţi. Frica noastră era vătraiul de pe sobă, dar cine stătea să şi-o fure? Salvarea noastră era bunicul. Bunicul era un om blând, iar eu eram sufletul lui. Aşa îmi spunea: “Tiriplic, sufletul lu` tata…” Şi-mi zâmbea strângându-mă la piept. Poate pentru că îi semănam bucăţică tăietă sau poate pentru că în cele două razboaie pierduse atâţia oameni dragi.

“Tataie, dar mai spune-ne o întâmplare din război”, îl rugam deseori. Ştiam că până depăna el, bunica avea să vină cu laptele proaspăt muls. În ochii lui albaştri ca cerul se perindau parcă toate evenimentele acelor timpuri în câteva secunde, din care alegea o singură secundă pe care o aşternea într-o frumoasă povestire despre vitejia ostaşilor români. S-a stins câţiva ani mai tarziu. După el i-a urmat mamaia, căci drag i-a fost să îl aibă alături toată viaţa şi nu a putut îndura lipsa acestuia. Vacanţele la ţară au devenit de-atunci simple poveşti ale copilariei, pe care uneori le mai spun copiilor. Şi-i văd chicotind sau dându-şi coate, iar puştoaica nu se poate abţine să nu îmi spună: “Erai mare ştrengar şi făceai multe năzbâtii, tăticule. Ştii, când o să mă fac mare, o să mă fac şi eu bunică.”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Dragul meu, ma bucur ca amintirile tale sunt la fel de vii si prezente, de parca toate intamplarile le-am trait acum cateva zile. Ma intreb daca iti amintesti si de patania cu tiganii, aceea in care ne-au lasat fara haine si fara primul meu lantisor de argint de care eram tare mandra. Si toate astea ti le datoram tie, ca te-ai apucat sa-i injuri in tiganeste ca deh, cine era ca tine? Si pune-te si mergi pana acasa la bunici in chiloti, defiland prin sat in picioarele goale, ca doar nu era sa ne lase papucii. Si intrebandu-ne o vecina a cui sunteti mai? “A lu’ mama si-a lu’ tata!” Ce era sa spunem, ca suntem a lui Costache Satulu clopotaru, sa ne dea iar de exemplu in biserica? Si eu i-am povestit Deliei despre intamplarile noastre, unele spuse de nenumarate ori la rugamintile ei.

  2. Scrii foarte frumos,Ovidiu.Citind articolul tau,mi-am amintit de copilaria mea care a fost frumoasa si plina de peripetii.Imi pare rau ca, din pacate, copiii nostri nu prea au parte de asa ceva.

  3. Crima de a fi adolescent–Tiriplic, sufletul lu` tata (Ovidiu Stan, Codlea) : Regiunea Centru : Brasov Alba Mures Sibiu Covasna Harghita Fagaras Medias Csíkszereda : regiuneacentru.ro

    […] ascunzându-l sub bluză , atunci când eram pedepsiţi să nu mâncăm pentru te miri ce trăsnăi.citeste toata postarea din codlea-info.roRelated Posts:Cand eram doar un copil, l-am intrebat pe tata cum o sa fiu! (Cisnadianu’ […]

LĂSAȚI UN MESAJ