Casa Regală a României vine la Codlea pe 1 Decembrie

0
2.062 vizualizari
views

Pe data de 1 decembrie la ora 12.42 sosește în Gara Codlea Trenul Regal. Casa Regală a României va efectua această călătorie alături de musafirii Majestatea Sa Regele Simeon al Bulgariei și Regina Margarita a Bulgariei, precum și ASR Principele Lorenz al Belgiei.

Evenimentul aduce un omagiu românilor și Regelui Carol I cu ocazia împlinirii a 150 ani de la Fondarea Statului Român Modern.

Trenul Regal pleacă din Gara Sinaia, însă va staționa suficient pentru a putea fi vizitat și va opri la Sibiu. Majestățile Lor și Altețele Lor vor fi întâmpinate de cetățenii municipiului Codlea și de oficialități în mod tradițional cu pâine și sare.  Se vor intona Imnul României și Imnul Regal. Reprezentanții administrației locale au fost invitați de către Altețele Lor Regale, Principesa Moștenitoare – Custodele Coroanei Române și de Principele Radu, să călătorească în Vagonul Sufragerie. Participarea publicului va fi liberă.

Pe fondul pregătirilor prilejuite de vizita Casei Regale a României, în cursul zilei de 18 noiembrie am primit vizita d-rei Raluca Stratulat, Asistent Personal al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare a României, care s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației locale. O prezență caldă pe un timp friguros de început de iarnă, d-ra Raluca Stratulat s-a arătat încântată de Muzeul Tradițiilor Codlene pe care l-a vizitat în scurta ședere la Codlea, apreciind că avem o comunitate unită și primitoare prin faptul că pentru a pune în valoare istoria așezării, exponatele muzeului au fost donate de locuitorii acesteia.

casa_regala_a_romaniei2casa_regala_a_romaniei casa_regala_a_romaniei3 casa_regala_aromaniei5casa_regala_a_romaniei_4casa_regala_a_romaniei6

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic