Casa de Cultură Codlea a găzduit în data de 7 noiembrie beneficiarii Fundației Rafael, dar și persoanele private de libertate de la Penitenciarul Codlea, care au pus în scenă două piese de teatru. După 3 luni de pregătire, după ce au fost recompensați cu ropote de aplauze pe scena de la Reduta, beneficiarii fundației, persoane cu dizabilități, au adus ,,Regăsirea” și în orașul de le poalele Măgurii, acolo unde aceștia își desfășoară activitatea.
Baieții custodiați la Penitenciarul Codlea au pus în scenă piesa ,,D-ale lui Caragiale”, sub directa îndrumare a actorului brașovean Gabriel Costea, o mai veche colaborare ce devine cu fiecare piesă de teatru tot mai strânsă. Reprezentația de la Reduta cât și cea de la Codlea fac parte dintr-un turneu de pregătire pentru reprezentația finală de la Nottara – București, unde deținuții vor participa cu un mozaic de momente din opera lui Caragiale.
Montaj video eveniment