Sindicaliştii anunţă un protest cu 20.000 de participanţi.
Înscrierea pentru examenul Bacalaureat ar urma să înceapă luni, pe fondul grevei generale din Educaţie, care intră în a doua săptămână. Ministerul Educaţiei a transmis deja că directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară înscrierii vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele necesare înscrierii. Guvernul a prezentat deja o propunere menită să-i determine pe sindicaliştii din educaţie să înceteze greva, însă aceştia au respins-o.
”Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis Ministerul Educaţiei.
Instituţia a precizat că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.
Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 milioane lei, cu resurse europene, 410 milioane lei bani europeni din Programul Educaţie şi Ocupare pentru perioada din exerciţiul financiar 2021-2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul naţional”, a adăugat Cărbunaru, propunerea având drept scop să punăî capăt grevei generale declanşate din 22 mai de angajaţii din educaţie.
Sunt 273.532 de beneficiari, practic toţi angajaţii din sistemul de învăţământ care vor primi în mod diferenţiat următoarele sume:
– Cei 2.500 lei care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare.
– Pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total 1.000 lei pentru personalul nedidactic care vor primi acest bani în iunie şi septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 lei în luna iunie şi 1.500 lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a completat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a comentat imediat după anunţul Guvernului, declarând pentru News.ro, că angajaţii din sistemul de învăţământ vor continua greva şi nu renunţă nici la protestul anunţat pentru marţi, la Bucureşti, acţiune la care se anunţă participarea a 20.000 de oameni. Acesta reclamă că Guvernul a modificat prin OU, la finalul săptămânii, Legea Dialogului Social, pentru a exercita „presiuni” asupra greviştilor. Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenelor naţionale, Marius Nistor a răspuns: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”.