Angajații CFR amenință cu greva generală în plin sezon estival

0
59 vizualizari
views

După profesori și medici, angajații CFR ies și ei în stradă și amenință că intră în grevă generală în plin sezon estival. Angajații CFR susțin că, deși legea personalului feroviar prevedea creșterea salariilor de la 1 iulie, până în prezent, nu există un buget în acest sens.

Angajații CFR ies luni în stradă și amenință că intră în grevă generală. Nemulțumiți de salarii și de faptul că statul taie din banii companiei, sindicaliștii CFR vor picheta luni sediul Ministerului Transporturilor.

Angajaţii CFR vor protesta luni, între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor. Ceferiștii spun că, deși statul cunoaște nevoia mare de investiții pentru a crește siguranța pe calea ferată și de a îmbunătăți condițiile de circulație, a redus cu 10% compensația pe care compania feroviară o primește. De asemenea, angajații CFR cer ți salarii mai mari.

De la 1 iulie angajații CFR pot începe greva generală în sezon estival. Sunt proteste pentru supraviețuire, avem salarii mizere, avem salarii de necalificați”, a declarat liderul sindical, la Antena 3.

El a menționat că un mecanic de locomotivă debutant are salariul minim pe economie, la fel și un inginer.

Angajații CFR amenință că dacă nu găsesc rezolvare la guvernanți, atunci vor urma un alt protest pe 26 iunie și un miting în fața Guvernului la 1 iulie. De asemenea, dacă solicitările lor nu își vor găsi rezolvare angajații CFR amenință cu organizarea unei greve generale în plin sezon estival.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic