Premierul României s-a aflat la Brașov într-o vizită oficială și a verificat stadiul lucrărilor la Aeroportul Ghimbav și tronsonul de autostradă de la Râșnov la Cristian. Acesta s-a arătat mulțumit de evoluția lucrărilor. Alături de premierul Ludovic Orban au mai participat și alți oficiali: Adrian Veștea, președinte Consiliul Județean Brașov, George Scripcaru, primarul Brașovului.
Când vor fi gata lucrările, întrebarea care se află pe buzele tuturor, a rămas totuși în aer. Oficialii spun că lucrările se află în grafic, însă cu toate acestea avem exemple și nu puține, că tot ce a însemnat până acum ”în grafic” a fost devansat din diferite motive. Să sperăm că măcar aeroportul nu va avea de suferit, cu autostrăzile știm cum stăm.