Băiete, or să vină vremuri grele, mi-a spus tata dupa revoluţia din 89. Bine că nu te-am lăsat plecat cu trailerul ăla la Braşov, copil smintit, că te împuşcau teroristii. Şi uite aşa am pierdut ocazia să devin revolucionar. Adevărul e că miliţia dispăruse prima, iar noi, copii bezmetici, defilam prin cartiere în spatele unei maşini mari, dintr-alea care cară plăci de beton pentru locuinţe. Am dat roată toată Codlea, de la primărie până în Codlea Nord şi la ieşire către sere.. Şi ne uitam în lungul şoselei să nu apară vreun tab de armată cum auzisem că urmează să ne fie atacată urbea. Mă şi gândeam la o cazemată în beciul de la bloc, una ca la 16 ani. Dar să revenim la vremurile prevestite de tata. Parcă-l şi aud…
Şi cum mulţi proşti or să termine liceul şi nu vor avea de o pâine, pune mâna şi fă o şcoală profesională. Dacă te duce bibilica, du-te cu boceluţa de cărţi şi la seral, că parcă e păcat de cei doi ani de liceu..
Se întâmpla în vara lui `91, când am dat cu nasul în poarta Coloromului în prima mea zi de practică. Practica asta era un fel de … ,,băi, pune mâna, nu sta de pomană dacă nu ţi-a plăcut cartea!” Şi cum să-i explici muncitorului trezit peste noapte şef cu veleităţi de dictator că ţie îţi place şi cartea, că eşti chiar la liceu la seral! Aiurea, n-aveai cui.. Ziua muncă, amiaza şcoală, seara şcoală din nou…
M-au ciuruit! Alternativ. 1S2, 2S2, mama ei de chimie în timp ce învârteam becuri căţărat pe stâlpii de iluminat din fabrică, iar madam Sibechi nu ne slăbea cu M.O.M-ul ei din care ieşeai tobă de carte, că ajungeai la final să desfaci centrifuga bucăţi şi să o asamblezi cu ochii închişi. Nici nu era …mică şi a dracu! Dar frumoasă. Profa, nu centrifuga. Când te privea cu severitate, îţi îngheţa sângele în vene şi turuiai involuntar toate categoriile de oţeluri cu tot cu procentajele de carbon! Dar ieşeai meseriaş, nu te uitai la cheia franceză ca la spărgatorul de nuci.
Au fost şi vremuri bune după absolvire, când rupt de oboseală adormeai în casa liftului de la Finisare sau Azoici, întorcându-te când suna uzina de încetare a lucrului. Că doar liftier te numeai.
Dar Coloromul avea zilele numărate. Noxe multe, riscuri mari, bani putini, interese şi privatizări alandala, şi am zis să nu pierd ocazia să cumpăr un cupon, două chiar, la privatizarea mastodontului. Eram şi eu un pui de sindicalist doar. Le mai am şi acum, sunt bune de făcut zmee pe terenul viran rămas după demolare.
Şi dacă aş fi avut un dram de minte, m-aş fi scos inapt când au venit cu arcanul să mă ia în armată. Dar asta-i altă poveste…
asa este ovidiu ,imi aduc aminte ca si eu faceam practica din 91 pana in 94 prin colorom si prin fartec la electricieni dar munceam mai mult ca muncitorii ,de eram ucenici si ei stateau cu zoda in nas ,dar era mai frumoasa viata,toata lumea avea de munca chiar daca nu muncea nimeni. cu respect adrian
ce vremuri mai erau, imi amintesc ca ne dadea lapte la sticla o jumatate de litru si la doua zile plecam cu sticla de 1 l acasa iar liceul de chimie avea cea mai tare scoala profesionala. erau caminele pline de copii din moldova care invatau in codlea
da.a fost o data .dar cine este vinovat ptr.tot ce sa intamplat?noi ,am stat cu mainile in san si n-am facut nimic ptr.ai opri pe hoti.
Ovidiu, esti fenomenal. Ai un stil original si plin de umor de a pune aceste amintiri pe hartie. Te-ai gandit sa scrii o carte candva? Ar trebui.
Comments are closed.