Cum să tragi ţeapă legal (caz real la Codlea)

14
2.051 vizualizari
views

suparare codleaSe spune că e bine să dovedim, ori de câte ori este necesar, o calitate  cu care este înzestrat omul: BUNĂTATEA. Am ajuns să pun la îndoială această sintagmă pentru că mi s-a dovedit că bunătatea mea a fost în zadar.

Ca să lămuresc publicul cititor despre ce este vorba, vă voi spune o întâmplare care (pentru mine) este extraordinar de urâtă, care poate părea unora de-a dreptul hilară sau, şi mai rău, o poveste gen SF.

În urma cu 2, 3 ani (imprecizia mea se datorează tocmai faptului că în momentul când am luat o decizie, am făcut-o fără să gândesc că printre noi există unii care nu sunt de omenie) o colegă, o doamnă asistent universitar la Univ. Transilvania Braşov, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (aţi reţinut locul de muncă şi implicit ideea că face parte dintre cei care formează pe cei care la rândul lor vor forma !!!), a cărei nume este CONDRIUC (PETRE) AURELIANA LOREDANA, m-a rugat să o girez pentru un împrumut bancar.

Luând în considerare statutul social, faptul că este concitadină şi că trece printr-un moment mai greu, n-am ezitat să răspund solicitării dumneaei.

Până aici sunt toate bune şi frumoase, nu-i aşa? Suntem oameni, nu?

„Povestea” abia acum atinge punctul culminant!

Doamna   CONDRIUC (PETRE) AURELIANA LOREDANA a omis să-şi mai plătească ratele şi a picat măgăreaţa pe noi, cei care am sărit s-o ajutăm. Asta confirmă că „nici un bine nu rămâne nerăsplătit cu un rău !”

Deznodământul: începând din luna martie, pe parcursul a cinci luni voi plăti pentru „un om”, o datorie, ce reprezintă o bună parte din salariul meu.

De ce?

Cum se poate să dormi liniştit în aceste situaţii?

Cum se poate să dai şi telefoane de ameninţare celor care te-au ajutat?

Să ştiţi că se poate, pentru că am parcurs şi etapa telefoanelor prin care am fost apostrofată pentru că am îndrăznit să cer să-şi plătească datoriile d-na CONDRIUC (PETRE) AURELIANA LOREDANA şi să mai cugete la consecinţele faptelor sale care se râsfrâng asupra celor care i-au sărit în ajutor din BUNĂTATE.

Am înţeles de asemenea că nu sunt singura păcălită. Asta însă nu mă încălzeşte cu nimic !

Aşadar, oameni de bună credinţă, oameni care daţi dovadă de BUNĂTATE, gândiţi de două ori înainte de a ajuta pe cel cu măna întinsă, pentru că „nu e prost cel care cere, e prost cel care dă”, fiţi atenţi câte se ascund în spatele măştii pe care o poartă cei ca  d-na CONDRIUC (PETRE) AURELIANA LOREDANA !!!!!!!!!!

Pe cei care plasează acest avertisment în categoria SF îi rog să mă contacteze personal la Şc. Gen. Nr. 3 Codlea şi/ sau personalul didactic şi nedidactic din cadrul grădiniţei de pe str. Laterală, Codlea.

P. S. 1. N-am crezut niciodată că voi publica un articol de acest gen, dar credeţi-mă că e groaznic să fii dezamăgit, păcălit şi se pot adăuga multe alte cuvinte din aceeaşi arie.

P. S. 2. S-ar putea ca împrumutul bancar să fi fost făcut pe numele MAMEI d-nei mai sus menţionate (o altă neatenţie atunci când am luat decizia să ajut) şi să „fiu trasă la răspundere ” că am inculpat o persoană pe nedrept.

Îmi asum riscul, dar vă rog, NU FACEŢI CE AM FĂCUT EU ! Interesaţi-vă asupra antecedentelor persoanelor cărora le acordaţi sprijin, veţi fi surprinşi de câte veţi afla. Eu am făcut-o, dar prea târziu.

Prof. psiholog, Dorina Pop

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

14 COMENTARII

  1. Nu m-aştept să arunce careva vreo piatră prea curând, oraşul este mic, oamenii se cunosc între ei. Oamenii buni întotdeauna vor face bine, chiar dacă ,,facerea de bine e f**..” ca în zicală. Privind din afară, ai tendinţa să spui detaşat că omul trebuia să caşte bine ochii, numai că lucrurile se fac întotdeauna cu oameni şi, uneori, ei nu fac lucruri bune.

  2. In momentul scrierii articolului am crezut că datoria d-nei CONDRIUC IOANA se va împărţi în mod solidar la cei patru care am fost GIRANŢI, dar…pentru că doi dintre noi nu mai sunt în evidenţele forţelor de muncă, a treia pesoană CONDRIUC (PETRE)AURELIANA este în plata pentru creşterea copilului, am rămas singură să achit 12000 lei.
    Prima tranşă – 608 lei – mi s-a poprit pe salariul din luna februarie.
    Aşadar, FAM. CONDRIUC, dormiţi liniştiţi!
    Datoria d-voastră începe să se diminueze pentru că mi-am dat acordul prin semnătură că sunt solidară cu \"OAMENI\"!?!

  3. N-o sa arunce nimeni cu pietre , bine zis , pentru ca orasul e mic , vrem sa pastram aparentele , suntem cu totii oameni buni , respectabili si mai ales cinstiti , sau macar asta ne place sa credem . Problema e ca oamenii de genul asta isi traiesc mai departe viata , fara nicio problema , fara mustrari de constiinta , fara macar sa incerce sa repare raul facut . Eu una , n-as putea sa dorm noaptea !

  4. Oamenii rai se nasc rai.Este incredibil cum stau pe langa o persoana buna incercand sa-i castige increderea si apoi sa profite in ultimul hal.Acesta este un exemplu concret ca nu conteaza profesia pe care o ai si anii de scoala atata timp cat tratezi un om care se ofera sa te ajute la greu cu atata lipsa de respect.
    CU SIGURANTA VOR FI PEDEPSITI INTR-UN FEL SAU ALTUL….si atunci nu vor mai avea cui sa ceara ajutor.
    Felicitari pentru articolul postat.Cu siguranta cei care citesc se vor gandi de doua ori inainte sa ajute pe cineva.

  5. Da….acum mai putin important este faptul ca vor fi pedepsiti vreodata in viitor, important este ca datorita acestui mesaj postat pe codleainfo in momentul in care familia Condriuc va iesi din casa sa isi plimbe copilul prin promenada, 50% dintre oamenii intalniti pe strada vor sti ce fel de oameni sunt!!!! Foarte urat!

  6. AOLEU AURELE !
    Ce progenituri ai lasat pe pamant , nu le-ar mai rabda hoiturile ! Invarte-te in mormant de fiecare data cand pagubita ( fraierita ) are de platit si isi rupe de la gura copiilor !!
    Iarta-ma Doamne ca vorbesc cu pacat in Postul Pastelui dar nici Tu n-ai suporta ! Da-le mintea cea de pe urma sa-si onoreze obligatiile ! Nu-i mai fa partasi cu cel rau ,ca am auzit ca au trecut si la amenintari ?!
    Radule ,Aureliano, vreti voi sa patati numele vostru ,sa-i faceti o rusine ca asta tatalui vostru ,sa nu mai aiba odihna vesnic ?Indreptati totul cat mai e timp ,ca va latra lumea si o sa va si muste ! Cum mai aveti curaj sa iesiti in lume ,poate tot intre cei de teapa voastra , ca altii va vor mirosi si cam putiti ?!?!? Vreti ,voi ,sa duceti o astfel de cruce ? E mult prea grea pentru voi !!!

  7. ALINE ,
    Ai doua variante plauzibile ,ori esti din dogma celor imbogatiti prin fraude ,ori nu prea intelegi problemele private si factura lor !!
    In rest ,se pare ca esti depasit de timp si spatiu !
    Nu-ti mai zic nimic sa nu te jignesc ,doar te intreb ,daca ai fi fost in situatia sa te fraiereasca cineva ,chiar escrocheze,ai fi tacut in tine ,de invidie ( citeste si prostie ) ,ca s-o pateasca si altii ca tine ??
    Cinste Codlea-info.ro ,pentru postare !! Fapte ca acestea trebuie cunoscute si supuse oprobiului public!! Oameni ca acestia ,care se dau modele in societate si ne vor \"educa \" generatiile urmatoare merita tot dispretul nostru !!

  8. Daca am probleme nu vin cu ele in public, le rezolv privat cu oameni cu care am probleme. Eu nu cred ca dupa acest articol problema se va rezolva.

    • Bine Aline ,
      Nu mai ai nicio varianta ,m-ai convins ,esti de-al lor !! Si ,probabil, stii metoda ,deci nu se pune problema sa cazi tu de fraier ,ci, cum sa fraieresti !!
      Nimeni nu a crezut ca aceasta problema se va rezolva aici, nici macar eu ,dar speram sa putem trage niste invataminte toti ,sa ne putem feri de astfel de personaje malefice !!
      Daca tu ,Aline , nu poti sesiza ca problema ,deja ,devine publica ,persoanele cu fraiereala in cauza nefiind la prima ” actiune ” de acest gen ,ma voi retrage in anonimatul meu ,cu parerea de rau ca nu esti tu ,pus in astfel de situatie si ,mai ales ,cu parerea de rau ca nu voi vedea cum iti rezolvi tu problema in privata ,cu oamenii implicati !?!

  9. Bravo Codlea-Info pentru postare. Si bravo Dorina pentru initiativa ta. Sunt sigura ca suntem multi in aceeasi situatie, dar nu a avut nimeni aceasta stralucita idee de a \"fonda\"clubul de rigoare. In felul acesta ne putem spune problemele private (cum ar spune cineva)pe situl \"marii familii\" fara a avea parte de diverse comentarii. Nu-i asa?
    …Sunt total de acord cu Vivuta ca e impetuos necesar ca anumitor fapte sa li se faca publicitate.
    E in firea umana sa arate lumii partea buna a propriilor actiuni si sa le ascunda pe cele intunecate, dar cand ajungi sa te hranesti cu buna credinta a celor care au incredere in tine, si continui si continui la nesfarsit cu aceste tactici care se perfectoineaza cu fiecare persoana in parte, ajungi sa crezi ca toti sunt niste prosti si niste ignoranti si ca totul se invarte in jurul tau.
    Si atunci pe buna dreptate ajung sa ma intreb: de ce sa nu postam aceste probleme private pe un site public? Cei care credeti ca voua nu vi se poate intampla asa ceva nu stati chiar linistiti pentru ca nu stiti cand si de unde va poate lovi bomba si pentru ca nu stiti ce haine va imbraca si sub ce chip va va aparea in drumul vietii.

  10. Ce ai invatat din acest articol? Daca tu zici ca trebuie sa invatam pentru viitor din acest articol. Poate eu nu am inteles articolu cum trebuie si ma insel. Ai invatat ca nu trebuie sa girezi pentru un imprumut bancar unei colege/coleg sau prieten asa de usor? Dar ma intreb daca asta este ceva nou, ce nu stiam pana acuma?

  11. Mă voi strădui ca „povestea” mea să fie cunoscută de cât mai multă lume. Revolta mea se accentuează cu fiecare zi care trece şi Aureliana nu-mi dă nici un semn.
    Te întreb Aureliana, să mă obişnuiesc cu ideea că AMR 19 luni ????? Şi pe urmă …? Sau poate chiar în această perioadă vei vrea să-ţi revezi colegii…ce va spune oare domna M.N. ????

Comments are closed.