Suspecţi de braconaj prinşi de poliţişti

0
606 vizualizari
views

cms sef Liviu Naghy - Politia Brasov

În data de 28.02.2012, polițiștii din Zărnești au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului. În timpul acțiunii, la ora 16.15,în zona podului peste râul Bârsa,pe strada Celulozei, a fost depistat un localnic de 24 ani,care avea asupra sa o plasă cu două rațe salbatice pline de sânge.

DSC_0007 (Copy) Polițiștii au stabilit că rațele fuseseră împușcate cu puțin timp înainte de depistare.

În zona unde a fost depistat suspectul, la aproximativ 30 metri de albia râului,polițiștii au găsit,ascunsă în zăpadă,o armă artizanală cu lunetă,de 60 cm lungime, precum și o cutie cu 45 cartuşe cu glonţ,calibru 5,6 mm. În urma investigațiilor și verificărilor efectuate de polițiști,s-a stabilit că rațele au fost vânate de suspectul depistat, împreună cu alt suspect de 22 ani,din municipiul Brașov, care deținea în mod ilegal arma.

Arma și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infractiunilor  de braconaj si nerespectarea regimului armelor și munițiilor, arma urmând a fi expertizată tehnico-științific.

Reamintim cititorilor noştri că sezonul de vânătoare la raţa sălbatică este între 1 octombrie – 28 februarie

Suspecti braconaj (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ