Zeci de mii de turiști vin în luna august la Castelul Bran. Este perioada concediilor, iar Castelul lui Dracula rămâne unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. Zilnic, se vând chiar și 3000 de bilete, iar numărul celor care vin la Bran este în creștere. Fluxul mare este dat de faptul că, pe de o parte Diaspora este acasă, iar de cealaltă parte notorietatea de care se bucură Castelul Bran. Se estimează ca la finele lunii numărul vizitatorilor să atingă pragul de 100.000.
Într-o zi de luni, în condițiile în care programul de vizitare începe la ora 12.00, iar administratorii au decis deschiderea la ora 11:00 pentru a nu se aglomera accesul la castel, peste 200 de persoane așteaptă să viziteze unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România și de peste hotare.
VIDEO – Aglomeratie Castelul Bran