Potrivit unor surse judiciare citate de newsbv.ro, subofițerul Marius V. angajat la Penitenciarul Codlea a fost prins în flagrant.
Este una dintre acțiunile lucrătorilor DGA pe linia prevenirii și combaterii criminalitatii. Marius V. a fost reținut în timp ce încerca să introducă doua telefoane mobile în instituție în schimbul unei sume de bani.
Subofițerul de penitenciar a fost reținut 24 de ore, urmând să fie prezentat magistratilor cu propunerea de arestare preventivă.
Marius V. primise suma de 400 de lei și un pachet conținând două telefoane mobile care erau destinate unui deținut, fiind prins în flagrant de către procurorii Parchetului Tribunalului Brașov împreună cu polițiștii de la DGA Brașov.
Angajatul, în vârstă de 36 de ani, a primit și pe 14 și 22 februarie, câte 100 de euro, de la un investigator, pentru a introduce în penitenciar pachete cu telefoane mobile și parfumuri, obiecte interzise.
Update:
Penitenciarul Codlea a anunţat astazi, marţi, 26 feb., că agentul-şef Marius V. a fost ridicat pentru cercetări de poliţişti, în cursul zilei de luni, fiind învinuit pentru luare de mită.
Adevarul este dincolo de un pumn de bani si de statutul de lucrator de penitenciare. Sa imi arate cineva un singur OM care a lucrat in sistem si a evoluat din punct de vedere al stabilitatii financiare, care in afara de datorii la banca si o haina pe care o sfideaza cei certati cu legea, a realizat ceva mai mult decat o pensie! Cand lucrezi intr-un astfel de mediu in care tentatia este foarte mare, oferi salariu adecvat si protectie. Statutul actual al ,,militianului” este demn de mila, parca desprins din lumea a 3-a, nu pentru o tara europeana, civilizata.
D-le Ovidiu cum este posibil sa scrieti asa ceva in comentariu si sa justificati asemenea fapte? Indiferent de tentatii si de riscuri este o asumere proprie alegand asemenea domeniu.Cu ce ramane taranul care este un simplu agricultor? Pe profesori nu-i tenteaza sa puna mana pe niste bani, avand salariile si pensiile de mizerie? Sunt si cazuri(nu foarte multe) in care oamenii au fost nevoiti sa se imprumute la banci,dar cei mai multi s-au indatorat pt.:modernizari de case,apartamente…masini scumpe(peste nivelul lor de trai), vacante, telefoana mobile…Credeti-ma ca stiu ce vorbesc. Daca ar fi cineva care v-ar sparge casa sau masina, (deci ar incalca legea) pe motiv ca are datorii la banca si nici nu are servici? Sa ai servici si totusi sa incalci legea intr-un sistem atat de important este foarte grav. Care este diferenta intre un ofiter corupt si un detinut? Care ar trebui sa fie liber si care inchis? Iertati-mi indrazneala
Nimic de obiectat in cele expuse de dvs. Comentariul meu nu este unul menit sa justifice actiunea angajatului, ci sa scoata in evidenta conditiile in care acesta lucreaza.
D-le, cum, in ce conditii se lucreaza ? este (a fost ) respectivul OBLIGAT sa lucreze acolo ? Pe cel din productie, indiferent de firma, il intreaba sau il plange cineva de conditii sau renumerare? si cred ca cei din urma reprezinta marea masa a salariatilor tarii. Deci atentie pe cine deplangeti !!!
Asa este Kauntz Kurti, dar noi stam acasa in week end, de sarbatori sau noaptea dormim linistiti fara teama ca suna telefonul sa fim chemati la munca. Deci atentie pe cine blamezi !!!
Este bine sa scoateti in evidenta niste nereguli, dar cred ca acesta nu este contextul potrivit.Iertati supararea pricinuita
Comments are closed.