Un polițist care poate fi considerat erou – Acesta a salvat o familie de la înec

0
6.128 vizualizari
views

Sin Eugen, ar putea trece drept eroul anului.  Miercuri, 5 iulie, în jurul orei 16.40, o familie era să sfârșească tragic, când mașina acesteia a părăsit partea carosabilă și a plonjat într-un lac.  Din fericire, aflat în timpul liber, polițistul care circula cu mașina personală, pe Drumul Național 13, în spatele autoturismului, nu a stat pe gânduri.

Imediat, polițistul a oprit și a intrat în lac, salvând familia care se afla în autoturism (soț, soție și o fetiță de 3 ani). Conducătorul auto și copilul au avut nevoie de manevre de resuscitare, care au fost efectuate tot de agentul de poliție. Soția polițistului a semnalat și altor participanți la trafic evenimentul, astfel că și alți conducători auto au venit în ajutorul lor

Familia a fost transportată la spital, fiind acum în afara oricărui pericol.

Polițistul are 44 de ani, o carieră de 24 ani și lucrează la dispeceratul Poliției Orașului Rupea.

sin eugen

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic