Șase țări reunite la Codlea în cadrul proiectului ERASMUS+ ”Ambassadors for Peace”

0
2.548 vizualizari
views

Codlea prin Liceul Teoretic Ioan Pascu din localitate, instituție de învățământ parteneră în proiectul Erasmus+ ,,Ambassadors for Peace”, a găzduit prima întânire a proiectului derulat prin programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport.  Proiectul finanțat este coordonat de Collège de ,,Simone de Beauvoir” din Franța cu care Liceul Teoretic ”Ioan Pascu” Codlea  a mai colaborat în cadrul unor proiecte internaționale eTwinning. Actiunea ține de implicarea în parteneriatele strategice între scoli. Alți parteneri în acest proiect Erasmus+  sunt școli din Finlanda, Croația, Italia, Franța și Grecia.

Scopul proiectului este de a sensibiliza tinerii europeni cu privire la importanța promovării și cultivării păcii în Europa și în întreaga lume. Prin diferite activități în limba engleză, proiectul se va adresa tuturor elevilor, profesorilor și comunității. De precizat că activitățile se vor desfășura pe o perioadă de 24 de luni. Ele includ momente educationale și de formare, activităti de cercetare și muncă de terenmobilități pentru profesori și elevi în țările partenere. 

Luni, 30 octombrie, gazdele i-au primit la Casa de Cultură pe reprzentanții acestui proiect,  12 profesori din unitățile scolare din Franța, Finlanda, Italia, Croația și Grecia, cât și pe cei implicați în derularea diferitor programe, cu un program artistic specific românesc și au fost vizitate diferite obiective de interes turistic și cultural. Printre cele mai atractive s-au numărat Muzeul Tradițiilor Codlene și Biserica Evanghelică Fortificată.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic