Sala de Nunți în declin. Soluția?
Sala de Nunți din municipiul Codlea, cunoscută odinioară ca cea mai bună locație pentru organizarea nunților, locul în care părinții noștri au petrecut după ce și-au unit destinele, a ajuns o paragină. Explicația este pe cât de simplă, pe atât de firească. În condițiile în care pe piață au apărut firme specializate pentru organizarea evenimentelor, omul a renunțat (din comoditate poate)să crească porcul pentru a-l sacrifica la nunta copiilor, să dea cep butoiului cu vin din producția proprie și să taie găinile din curte pentru ciorba acră de a doua zi. Astfel că, după mai bine de 40 de ani, Sala de Nunți a devenit o afacere nerentabilă pentru administrația codleană.
Care ar fi soluțiile propuse?
1. Închirierea
Închirierea spațiului către o persoană juridică. Aceasta ar putea folosi Sala de Nunți contra unei sume de bani pe care ar plăti-o în fiecare an, odată cu reînnoirea contractului.
2. Vânzarea
O altă soluție ar fi vanzarea imobilului către o persoană fizică sau juridică, soluția aducând un profit imediat, pe termen scurt.
3. Concesionarea
Concesionarea presupune închirierea imobilului pentru o perioadă mare de timp, între 5 – 50 ani, astfel că persoana juridică beneficiar a concesiunii își va putea amortiza o eventuală investiție și va putea scoate profit.
Ce părere au cetățenii? Ce ar trebui să facă administrația locală?
sa o vindeti pt ca inchiriata isi bate joc
Nu sala de nunti este un declin. Tot orasul este in declin ! (strazile, iluminatul, apa, impodobitul). Ce se poate face?!
Comments are closed.