Bani europeni pentru Aeroportul Internațional Ghimbav – Brașov

0
1.020 vizualizari
views

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu și Prefectul Județului Brașov, Marian Rasaliu, au susținut o conferință de presă pe tema progreselor realizate la nivel guvernamental în privința aeroportului Brașov Ghimbav.

Roxana Mînzatu, Ministrul Fondurilor Europene a reiterat acțiunile inițiate de la preluarea mandatului, amintind că proiectul aeroportului a avansat în mod rapid, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul relațiilor cu Comisia Europeană.

„Din perspectiva Ministerului Fondurilor Europene (MFE) am pornit în luna iulie de la zero iar astăzi suntem deja foarte avansați. Importanța proiectului a fost înțeleasă de reprezentanții Comisiei Europene si au fost făcuți pași concreți în aceste patru luni pentru obținerea unui acord al DG Regio. În luna iulie, împreună cu Ministerul Transporturilor (MT) am adoptat o decizie preliminară privind posibilitățile de finanțare din perspectiva Master Plan-ului General de Transport și din perspectiva prevederilor Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), condiționate și de poziția Comisiei Europene privind aeroporturile noi. În luna august am convocat un grup de lucru cu reprezentanții Consiliului Concurenței la care au participat toate părțile implicate: Ministerul fondurilor europene / Autoritatea de Management POIM,  Ministerul Transporturilor (Organismul Intermediar Transport), Consiliul Județean Brașov, experții Băncii Europene pentru Investiții – JASPERS. În septembrie am definitivat strategia MFE – MT pentru argumentarea și obținerea unui acord de principiu al Comisiei Europene pentru susținerea proiectului, am avut și discuții informale cu DG Regio. În 9 octombrie, la reuniunea de lucru desfășurată la Bruxelles reprezentanții CE au confirmat faptul că investiția poate fi pregătită pentru finanțare europeană din POIM, cu sprijinul experților BEI – Jaspers”, a declarat Roxana Mînzatu.

Ministrul a mai declarat că pe 11 octombrie 2019 Ministerul Fondurilor Europene a transmis la Luxembourg scrisoarea oficială privind includerea Aeroportului Brasov pe lista proiectelor pregătite cu sprijin BEI / Jaspers. Experții BEI / Jaspers vor avea rolul de a asista beneficiarul (CJ Brașov) în notificarea privind ajutorul de stat, vor revizui masterplanul de investiții al aeroportului, studiile de fezabilitate, studiile privind impactul asupra mediului, așa încât să fie conforme cerințelor finanțării UE, vor întocmi cerea de finanțare.

De asemenea, Roxana Mînzatu a anunțat că la finalul lunii 0ctombrie va avea loc la Brașov reuniunea de toamnă a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, structură decizională în programele de infrastructură.

„Pentru prima dată Comitetului de Monitorizare al POIM se va desfășura la Brașov. Reuniunile vor avea loc în perioada 30-31 octombrie 2019. Reprezentanții Comisiei Europene, care sunt invitați permanenți în cadrul acestei structuri, vor veni și ei la Brașov. Comitetul de Monitorizare este structura care aprobă modificările Programului Operațional Infrastructură Mare și care examinează evoluția financiară pe fiecare axă, condiționalități și planuri de acțiune. Este cel mai important Program de finanțare al României, valorează aproape 12 miliarde Euro și este al doilea ca mărime în Uniunea Europeană. Printre investițiile eligibile în POIM: drumuri naționale și autostrăzi, infrastructura feroviară, aeroportuară și portuară, rețele majore de apă și canalizare, managementul deșeurilor, infrastructura energetică, combaterea eroziunii costiere sau răspuns la situații de urgență”, a subliniat Roxana Mînzatu.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic