Printre faraoni și secretele Egiptului Antic

0
1.005 vizualizari
views

Curioși, creativi, imprevizibili, inteligenți, unici, talentați – sunt copiii care au descoperit pas cu pas Secretele Egiptului Antic într-un cadru educațional nonformal, interactiv, marca History Hackers, la Muzeul Județean de Istorie Brașov.

Pășind în Sala Tronului, copiii se simt în lumea lor, de poveste: explorează entuziasmați interiorul unei piramide, dezbat misterele Sfinxului, observă platoul de la Gizeh, se așează cu mândrie pe tronul lui Tutankamon și descoperă curiozități despre epoca faraonilor.

Aventura continuă în Sala Atelierelor, unde Egiptul Antic prinde culoare. În mânuțele prichindeilor, amuletele și bijuteriile create cu migală se apropie de perfecțiune în timp ce ei descoperă fascinați semnificația hieroglifelor, ritualul mumificării și obiceiurile civilizației antice.

Asemeni egiptenilor, cei mici se costumează în veșminte lungi, împodobite cu simboluri ale bogăției și eleganței. Deghizați în mumii, cei mai curajoși se ascund în sarcofage și recreează în mod hazliu atmosfera acelor vremuri.

Istoria nu a fost niciodată mai interesantă pentru cei care trec pragul expoziției. Mărturiile lor, cu mic, cu mare, ne întăresc convingerea că proiectul History Hackers își implinește menirea de a îmbogăți oferta educațională nonformală, de a prezenta obiceiuri și fapte istorice pe înțelesul copiilor, într-un ambient special, primitor și interactiv.

Până pe 12 iunie, expoziția dedicată Egiptului Antic este deschisă de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00, la Casa Sfatului, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, din Piața Sfatului nr. 30.

Detalii despre biletele de intrare sunt disponibile pe www.historyhackers.ro

362A8948 362A8981 362A9120 362A9184 362A9207 362A9250 362A9344

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic