Paradoxul românesc: Carnea de miel, de două ori mai scumpă în magazine, decât la poarta fermei

0
363 vizualizari
views

Diferență uriașă între prețul kilogramului de carne de miel de la poarta fermei și cel din magazin!

Unii ciobani vând carnea cu 25 de lei, în timp ce în magazine sau piețe prețul este mai mult decât dublu: peste 55 de lei și ar putea să crească și mai mult până la Paște, spun comercianții.

Carnea de miel a devenit din ce în ce mai puțin cumpărată, iar asta din cauza prețurilor uriașe dictate de comercianți. Fermierii sunt de părere că odată ce marfa ajunge la samsari prețurile se dereglează.

La cel mai mare crescător de oi și de miei din județul Giurgiu, au fost pregătiți peste o mie de miei pentru Paște, iar prețul este de 40 de lei pe kilogram la poarta fermei. Însă, același kilogram ajunge să coste, în piețe, și 60 de lei.

Ciobanii îi îndeamnă pe români să vină să cumpere carne de miel pentru Paște de la poarta fermei pentru că prețul este mai mic decât în piețe, dar și negociabil.

Nu suntem noi de vină, în primul rând comercianții, pentru că oamenii nu au unde să își vândă mieii. La poarta fermei prețul este undeva la 40 de lei pe kilogram. Față de anul trecut, undeva la 2 lei am mai pus. Dacă arabii ar fi fost plătitori buni, românii nu ar mai vedea carne de miel și nu ar mai exista intermediarii ăștia ca să vina fiecare la ferma care îl cunoaște. În primul rând, unde se cunosc, să se ducă să își cumpere la poarta fermei, pentru că aici se poate negocia, nu ca la piață, unde nu o poți face”, a declarat crescătorul Fănel Lazăr.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ