O femeie deșteaptă, cu ambiția de a demonstra că se poate – Roxana Mînzatu

0
6.673 vizualizari
views

Nu este pentru prima oară când numele acesta îmi trece pe la urechi. Prima oară când l-am auzit discutam cu un bun amic despre fonduri europene și despre dorința de a investi în maialul codlean și totodată de a conserva zona. Și atunci am auzit numele doamnei ca fiind specialist în domeniu. Apoi am aflat că Roxana Mînzatu este o femeie și un politician de succes. Dar haideți să vedem ce declară în 10 martie tânăra social-democrată:

Roxana Mînzatu, deputat PSD:Aş vrea să arăt că ne preocupăm, noi, cei din PSD, nu doar de creşterea salariilor în rândul bugetarilor şi de creşterea veniturilor populaţiei. Există şi o componentă pe zona de investiţii în mediul privat şi investiţii publice.

Principalul program de finanțare pe care eu l-am susţinut în campania electorală, Startup Nation Romania este o realitate. Ne propunem să asigurăm finanțare nerambursabilă pentru maximum10 mii de start-upuri în acest an. Ordonanţa 10, de înfiinţare a programului, e bugetată ca atare. Avem în consultare publică şi Ghidul programului, sau normele care explică foarte clar cum se pot accesa aceste fonduri. Deja avem a doua variantă de norme, probabil o vom avea și pe a treia, în aşa fel încât să avem o lege adaptată nevoilor mediului economic.

E un program care stimulează creearea de afaceri și locuri de muncă. Toti cei care acesează vor trebui să creeeze două locuri de muncă, minimum, dar vor fi punctaţi dacă vor înfiinţa mai multe. E încurajată angajarea absolvenților din promoţiile de după 2014. Programul nu are foarte multe restricții, este unul cu buget generos. Accesarea se poate face doar după înființarea unei societăți comerciale, după 30 ianuarie. Societatatea comercială poate să aibă ca obiect de activitate dintr-un domeniu foarte vast. Sunt exceptate piscicultura, comerţul cu tututn alcool, industria extractivă. Producție, servicii, comerț, toate sunt domenii de activitate pe care se pot cere finanțări. Pot fi proiecte atât la ţară cât şi la oraş, la fel de bine. Cheltuielile pe care întreprinzătorii aflaţi la început de drum le pot face cu banii accesaţi sunt diverse, dotările cu mobilier, achiziția de softuri, licențe, realizarea unui site de promovare, mai puţin, deocamdată, construirea unui spaţiu de producţie. Chiria este deocamdată o cheltuială eligibilă, i-am solicitat în scris ministrului IMM-urilor să ia în calcul eligibilitatea salarilor măcar pe șase luni de activitate. TVA nu este încă eligibil, ceea ce ar putea fi o problemă pentru firmele care nu se vor înregistra în scopuri de TVA, şi care ar avea în acest fel probleme cu deducerea acestor cheltuieli.

Probabil că varianta finală a ghidului o vom avea în cursul lunii martie. Apreciez că Ministerul IMM-urilor a venit prima oară la Braşov ca să prezinte acest program. Am discutat cu ministrul Alexandru Petrescu despre o întâlnire la Braşov pe tema tinerilor antreprenori. În contextul în care din fonduri europene s-a pus în consultare Ghidul pentru înfiinţarea de incubatoare de afaceri, este Programul Operaţional Regional, cel care finanţează construirea de incubatoare, m-am gândit că poate „la pachet” putem vorbi despre aceste două oportunităţi.

Suma accesabilă este de 44 de mii de euro. Programul este pentru cei care au tot ce le trebuie ca să își deschidă o afacere, să fie antreprenori, nu e o formă de asistenţă socială. Finanțarea este pentru a lansa afacerea, îţi trebuie o investiţie iniţială, un capital, pe care noi, în România nu îl prea avem, atunci, prin acest program, le dai acest impuls. Trebuie ca viitorii antreprenori să fie conștienți că trebuie să-și caute clienți, să vândă produsele sau serviciile, să alegre după bani, să li se plătească facturile şi din bani să reuşeşti să susţii cel puţin doi angajaţi.

Programul Startup Nation înglobează cele două programe vechi, Start-up și SRL-D, cu o sumă ceva mai generoasă, față de 10 mii de euro, cât era înainte. Era o sumă prea mică pentru cei care aveau idei de aîncepe o afacere, îi descuraja cuantumul acesteia.

Programul era gândit și pentru a face România o ţară atractivă şi din acest punct de vedere, de a atrage străinii, care să vină să își deschidă aici o mică afacere.

Sper că Programul va avea succes, vom vedea care va fi forma finală a ghidului, care va fi grila finală de evaluare.  Trebuie să fie minimum 50 de puncte întrunite de planul de afaceri la introducerea datelor, iar apoi se merge pe principiul „primul venit, primul analizat, primul servit”.

Trebuie să întărim și capacitatea acestui minister şi a structurilor teritoriale de a gestiona un număr de proiecte cu puţini angajaţi, care nu sunt plătiţifoarte bine.

Am susţinut în plenul Parlamentului un proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei nr.23/2016 privind reînființarea Institutului Naţional pentru Administraţie. L-am susţinut pentru că eu cred că este nevoie în România să existe o instituţie care să asigure formarea profesională pentru funcţionarii publici la un anumit standard de calitate. Sunt domenii sensibile, în care nu cred că este în regulă să şcolarizăm funcţionarii prin niște SRL-uri, sau prin mici organizaţii private. În achiziţii publice am avut, la vremea în care am fost implicată, am avut în minte INA tocmai ca un vehicul prin care să se facă programe de formare de calitate, pe zona de achiziţii, să nu mai vorbim de calificarea unui expert în achiziții publice în doar cinci zile, la fel şi pe fonduri europene. Atunci rolul acestui Institut, dincolo de a face programe de formare profesională pentru funcţionari pe o diversitate de domenii, este de a livra pe domeniile cele mai sensibile. Am susţinut şi am votat pentru acest proiect legislativ, INA va fi înfiinţat în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. El a mai funcţionat şi în anii trecuţi, eu sunt un fost cursant al INA, a fost realmente un curs bun, nimic superficial, trainerii erau profesionişti, cred că dacă se menţine acel model, avem şansa unor oameni mai bine pregătiţi în anii viitori.

roxana_minzatu_psd

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic