Peste uriașul imperiu domnea Cezar August.
Victorios la Actium, dar altfel cam îngust
Și pătimaș în multe din ordinele date
Ce guvernau provincii, hotare-ndepărtate,
Din țărmul cel Hispanic atât de adorat,
Din Anglia cețoasă la munți Araraat.
S-a dat poruncă-n Roma, să se înceapă-ndată
Un nou recensământ. Cum n-a fost niciodată.
În care tot poporul, femeie și bărbat,
Să meargă să se-nscrie, în propriul lor sat.
Așa că-mpărăția se puse în mișcare
Și toți călătoreau terestru și pe mare.
Din Nazaret, cetate în țara Galileii,
Mergeau spre Bethleem, spre leagănul Iudeii,
Oraș în care grâul creștea vânjos și mare
Și-n care pâinea caldă se rumenea-n cuptoare,
Doi oameni tineri, singuri, cutreierând câmpia,
Erau dulgherul Iosif, iar ea, era Maria.
Mergeau de zile bune, dar Maica Preacurată
Pășea încet, cu grijă, era însărcinată,
De-atunci, din seara sfântă, a lunei lui april,
De când trimis de Domnul, arhanghelul Gavriil,
I-a anunțat el însuși și le-a trimis solia,
Că Dumnezeu dorește să-l nască pe Mesia.
Bătând din poartă-n poartă prin marele oraș,
N-a mai găsit la nimeni un cât de mic sălaș,
Și neaflând un om, să-i cheme, să-i invite,
S-au bucurat să afle un staul pentru vite,
Ce se afla acolo, făcut de câțiva ani,
Ce-l stăpâneau cu gândul, vreo trei patru ciobani.
Așa a vrut pesemne, Părintele de sus:
În staul, într-o iesle, s-a și născut Isus.
El, Împăratul lumii, El, Dumnezeu prea-Sfântul,
Cel ce conduce totul și cerul și pământul,
S-a întrupat ca om, într-un sălaș cu oi,
Venit să mântuiască, să moară pentru noi.
S-au închinat ciobanii cu sufletul curat
Și l-au recunoscut ca mare împărat
Iar sus, deasupra-n aer, peste micuța stână,
Cântau un imn de slavă cu flori de măr în mână,
O ceată îngerească ce tot dădea de știre
Că pe pământ e pace și bună învoire.
Trei magi din răsărit, trecând pe la Irod,
Înconjurați și dânșii de numeros norod,
Aduse daruri scumpe, ce-apoi le-a înmânat,
Pentru Isus Hristos, ca mare Împărat.
Dar îngerul le-a spus, le-a dat poruncă tare
Ca la înapoiere să ia altă cărare.
Căci regele Irod va vrea să-i păcălească,
Să afle unde-i pruncul, cu gând să-l nimicească.
Așa că astronomii veniți din răsărit
S-a-ntors pe alte drumuri, așa cum este scris,
Conduși de Steaua Sfântă, ce timp îndelungat
Le-a luminat cărarea și drumul căutat.
Dar Iosif și Maria cu pruncul nou-născut,
Ce ascultau de Domnul încă de la-nceput,
Înspre Egipt plecat-au în grabă, pe ascuns,
Iar regele Irod deloc nu i-a ajuns.
N-a mai putut să-i prindă, dar marea lui teroare,
Mulți prunci, bărbați cu toții, a pus ca să-i omoare.
Acolo, prin nisipuri, la apa zisă Nil,
A petrecut o parte a vieții de copil,
Până când știrea bună din țară a venit
Cum că Irod cel Mare din viață s-a sfârșit.
Din nou spre Țara Sfântă părinții au pășit
Pe drumul cunoscut pe care au venit.
S-au împlinit atunci proorociri rostite
Cu veacuri multe-n urmă, schimbări ce-au fost menite,
Să schimbe omenirea, s-o scoată din păcat,
Promisiuni prea Sfinte ce Domnul ni le-a dat
Că va trimite-n lume, cândva, un mesager,
Ce va reface puntea dintre pământ și cer.
Slăvit să fie Domnul ce-n marea Lui iubire,
Pe unicul său fiu, trimis de omenire,
Prin jerfa de pe cruce, prin patima cerească,
El a venit anume ca să ne mântuiască.
De-aceea! Bucurie și gândul luminos,
Cu toții să cântăm: Azi s-a născut Hristos!
