Momente deosebite la întâlnirea sașilor codleni

0
1.095 vizualizari
views

Întâlnirea sașilor codleni, momente deosebite de regăsire. Oameni care cândva s-au născut și crescut în Zeiden – Codlea și care într-un timp demult apus au plecat în Germania, care – încotro, se reîntâlnesc la fiecare 3 ani indiferent în ce colț al Germaniei se află, pentru a sărbători împreună. Întâlnirea este organizată de Asociația Sașilor Codleni din Germania, președinte Rainer Lehni.

La inivtația președintelui asociației, Cătălin Muntean, primarul municipiului Codlea a transmis mesajul administrației codlene și al său personal, întregii comunități din Germania.

,,Codlea este un oraș aflat într-un continuu proces de schimbare, cu bune și cu mai puțin bune, care necesită timp, dar mai ales răbdare din partea noastră, a tuturor. Le vom duce pe toate la bun sfârșit, așa cum am promis!,, – a spus primarul Cătălin Muntean.

Acesta a arătat că nu este nici simplu, nici confortabil să interacționezi în fiecare zi cu oamenii nerăbdători, cărora să le aduci lămuriri și pe care să îi înțelegi.

Au fost prezenți la eveniment preotul paroh al Bisericii Evanghelice CA din Codlea, prof. Klaus Dieter Untch, alte personalități locale.

Nu au lipsit expozițiile de artă, carte, istorie, serile de muzică și dans, petrecerea și distracția.

Mulțumim pentru imagini colaboratorilor și prietenilor noștri Udo Buhn și Gert Liess.

Joi_IMG_3667 Vineri_IMG_3722 Vineri_IMG_3736 Vineri_IMG_3747 Vineri_IMG_3814

 Vineri_Poze_Gert_Liess_DSC_0177 Vineri_Poze_Gert_Liess_DSC_0269Vineri_Poze_Gert_Liess_DSC_0293
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic