Ana Loredana Predescu, deputat umanist de Brașov, se implică în înrolarea României în Programul de Asistență pentru Supraviețuitorii Tragediilor, a cărui misiune este să acorde îngrijire materială și morală veteranilor și familiilor îndurerate de pierderea celor dragi pe câmpul de luptă, prin constituirea unei filiale Tragedy Assistance Program for Survivors (TAPS) în țara noastră.
TAPS (Tragedy Assistance Program for Survivors) are relații în 53 de țări din întreaga lume, făcând parte dintr-o federație globală de organizații care se ocupă de familiile militarilor decedați.
Misiunea TAPS se extinde în România cu sprjinul și implicarea Președintei și fondatoarei acestei organizații, Bonnie Carroll, care se va afla în București în perioada 10-12 aprilie pentru a stabilii, în cadrul unor întâlniri oficiale, alături de ambasadoarea acestui program, Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, care sunt pașii premergători înființării unei filiale TAPS pe teritoriul României.
Luni, 10 aprilie a avut loc prima întâlnire la Ministerului Apărării Naționale, unde Bonnie Carroll, alături de Ana Loredana Predescu, a expus misiunea TAPS Secretarului de Stat al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, beneficiind de deschiderea și interesul de a acorda sprijinului necesar implementării la nivel național programelor de consiliere și ajutor promovate de TAPS.
„Acest Program de Asistență își propune să construiască o rețea națională de sprijin și acces gratuit la diverse resurse pentru veterani, pentru familiile celor uciși sau răniți în misiune, incluzând asistență, seminarii, suport moral și consiliere, mentorat și servicii conexe. Iar primul pas concret către înființarea filialei TAPS România va avea loc la Brașov, în luna iunie, când voi organiza în calitate de deputat de Brașov o tabără pentru copiii soldaților ucrainieni decedați în război. La care se vor alătura și copii din România ai căror părinți au fost răniți sau uciși în teatrele de operațiuni. O acțiune care sper că va aduce puțină alinare acestor familiilor supraviețuitoare, pentru că, iată, în astfel de situații, suferința nu are naționalitate,, a declarat Ana Loredana Predescu
Este o oportunitate pentru România de a se alătura acestui proiect necesar, care va onora efortul și sacrificiul veteranilor din teatrele de operațiuni, mai cu seamă în lumina calității României de membru al Alianței Tratatului Atlanticului de Nord, poziție din care militarii celor două state au contribuit semnificativ la apărarea valorilor democrației și libertății.