Mesajul directorului Liceului Teoretic Codlea de sărbători

2
1.736 vizualizari
views

George Cutieru

Pregătirile pentru sărbători sunt în plină desfăşurare şi la Liceul Teoretic Codlea, atât pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial, cât şi pentru colegii lor mai mari din instituţia de învăţământ.

Astfel, în aceste săptămâni, pe lângă lecţii, teste, teze, alte proiecte mici sau mari, elevii şi cadrele didactice au intrat în febra pregătirilor pentru serbările de Crăciun care vor avea loc în ultima săptămâna a acestui an. Colinde cântate cu bucurie, poezii, dansuri, iată doar câteva dintre cunoscutele, dar mereu apreciatele ingrediente ale serbării de Crăciun din fiecare an.

Şcolarii din fiecare clasă primară vor aduce spiritul sărbătorilor de iarnă prin organizarea unei serbări festive pentru părinţi. Nu vor lipsi darurile specifice lunii cadourilor, astfel încât părinţii şi profesorii se vor bucura în acest an de un mini spectacol plin de surprize şi emoţie.

Pentru sărbătoarea Crăciunului se pregătesc  cu forfotă şi bucurie elevii din ciclul gimnazial. Holurile şcolii vor răsuna la sfârşitul lunii de glasurile liceenilor, de zvonul de colinde şi clopotei pregătit cu entuziasm pentru serbarea bucuriei şi a darurilor. Activitătile festive se vor desfăşura sub coordonarea profesoarei Magdalena Rătan, nelipsind susţinerea Elisabetei Merinde, director adjunct la Liceul Teoretic Codlea.

Evenimentele din calendarul lunii decembrie vor continua cu două spectacole organizate la Casa de Cultură Municipală Codlea, unde vor fi prezenţi elevii de la secţia germană, dar şi corurile liceelor, care vor avea un moment  de colinde la concertul  din 17 decembrie.

Anul acesta, atât elevii cât şi profesorii se pot mândri  cu  realizări deosebite, aşteptările pentru anul următor fiind pe masură, chiar mai mari. Fie că este vorba despre note excepţionale la învăţătură, despre talente şi înclinaţii, rezultatele obţinute în cadrul concursurilor şi olimpiadelor judeţene şi naţionale nu au lipsit.

Iată doar două dintre participările elevilor:

Vanesa Vereş – menţiune la olimpiada naţională de religie,
Paul Vlad Fernoagă – un loc merituos la olimpiada de logică şi argumentare.

Trebuie amintit ca unii dintre elevi s-au remarcat şi au obţinut diplome pentru primele locuri la diferite olimpiade judeţene.

Interviu George Cutieru

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Domnule Cutieru, nu stiu daca va amintiti de mine am fost eleva d-voastra.
    Pot sa spun ca sunteti un profesor deosebit si foarte iubit de elevii d-voastra.
    Am scris pentru a va multumi pentru tot ceea ce ati facut pentru noi si sa va spun ca desi am terminat liceul in 1995 si desi locuiesc intr-o alta tara de multi ani de zile imi voi aminti mereu de d-voastra .Va multumesc pentru tot.

  2. Nimic mai placut ,pentru un dascal ,sa primeasca recunostinta elevului sau !!

    Felicitari Camelia !

Comments are closed.