Lege, competenţă şi locuri de muncă – Tudor Vasile

1
1.293 vizualizari
views

Mă numesc Tudor Vasile, am 51 de ani, sunt căsătorit si am 2 copii majori, locuiesc in Codlea din 1996. Sunt avocat, mediator, iar in prezent lucrez in mediul bancar,  am absolvit Facultatea de Stiinte Economice si Facultatea de Drept. Sunt militar de cariera, un om organizat, credincios nu numai in vorba ci, mai ales in fapte iar sloganul meu este:

lege, competenta si locuri de munca

Candidez ca primar independent si consilier local  independent pentru ca este vremea schimbarii. Ma adresez tuturor categoriilor sociale indiferent de varsta, religie, sex, nationalitate sau orientare politica dar, in special, celor nehotarati si celor circa 50% care nu se prezinta la vot.

Nevoia de schimbare. De 22 de ani clasa politica este in general aceeasi. S-a format o mentalitate comuna care este preluata de la o guvernare la alta. Aceleasi promisiuni si pomeni electorale pe care candidatii la diferite functii le fac pe perioada votarii dupa care le uita. De aceea, acum mai mult decat oricand, este nevoie de un vot facut cu mintea, nu cu sufletul. Schimbarea se face  prin prezenta la vot si prin votul constient, nu prin absenta si negare.

Nevoia de unitate.  Este timpul sa fim uniti, sa actionam unit, numai asa putem deveni puternici, numai asa putem realiza schimbarea dorita. Pentru acesta va trebuie curaj, vointa. incredere in dvs. si in cel de langa dvs., speranta ca vom reusi numai impreuna si nu individual.

Schimbarea prin munca si pentru munca. Cu totii suntem de acord ca municipiul Codlea avea dupa 1990 numeroase unitati economice productive si aproape 10.000 angajati. Care este situatia actuala o vedem cu totii. Dupa 22 de ani Codlea se prezinta asemenea unui om blonav care se chinuie de pe o zi pe alta. Numai locurile de munca si munca vor putea sa duca la imbunatatirea conditiilor de viata personale si colective. Toate nevoile, neajusurile, dorintele dvs. au un numitor comun lipsa locurilor de munca.

Succint, principalele obiective se pot rezuma astfel:

1. Economic. Imbunatatirea mediului economic prin crearea conditiilor de atragere de investitori. Ca o conditie se va indica posibililor investitori ca pentru facilitatile acordate sa angajeze cu predilectie persoane cu domiciliul stabil in  Codlea, functie si de categoriile de meserii solicitate. Realizarea unei sere ecologice la care incalzirea sa fie asigurata cu energia obtinuta din panouri solare, precum si a unei piete agricole unde producatorii agricoli din Codlea sa-si poata comercializa produsele.

Pentru comunitatea rroma efectuarea de demersuri pentru crearea  unei bresle (asociatii)  de mestesuguri specifice. Crearea, prin atragerea de fonduri europene, a unei instalatii de reciclare si prelucrare peturi. Cointeresarea comunitatii rrome in curatarea organizata a padurilor ocazie, cu care pot sa-si asigure lemne pentru iarna.

Lucrarile  de infrastructura, instalatii, canalizare, asfaltare, trotuare vor fi facute  dupa o anumita analiza si in ordinea fireasca, respectiv intai lucrarile de instalatiii si canalizare  si dupa aceea cele de asfaltare.

2. Sanatate. Crearea conditiilor  pentru ca municipiul Codlea sa aibe un spital  modern in care cetatenii sa beneficieze de  servicii medicale profesionale si de calitate. Efectuarea de demersuri pentru ca toti medicii de familie sa fie mutati pentru a functiona cu cabinetele  in incinta spitalului.

3. Social. Atragerea de fonduri   pentru realizarea izolarii blocurilor. Infiintarea unei cantine de ajutor social in parteneriat public privat. Amenajarea unei toalete publice in zona centrala

4. Cultural si educatie. Efectuarea lucrarilor de modernizare si reabilitare necesare la scoli si gradinite. Pentru comunitatea rroma Gradinita si Scoala clasele 1-4 amplasata in cartierul lor.

5. Turism. Atragerea de fonduri europene pentru amenajarea si reabilitarea centrului vechi, Casa de cultura, Primaria veche- policlinica. Introducerea strandului termal Codlea in circuitul turistic.  Amenajarea unui complex turistic la baza Magurii, investirea intr-o partie de schi, telecabina si panoramic pe Magura.

Voi candida la alegerile din 10 iunie, alaturi alti contracandidati carora le urez succes. Imi doresc ca viitorul primar sa corespunda asteptarilor, nazuintelor si aspiratiilor dvs. Ma intreb si va intreb, de cate ori ne-am implicat fiecare dintre noi in activitatea primariei, generand proiecte si solicitari colective. De aceea este timpul sa ne schimbam cu totii, sa ne gandim ca ceea ce facem, facem pentru copii nostrii si nepotii nostrii.

Sunt un om de cuvant si nu uit ce am promis. De aceea,  vreau ca la  fiecare 6 luni sa ne intalnim pentru analize,dezbateri publice si sugestiii. Pentru  a realiza aceste lucruri am nevoie de increderea si votul dumneavoastra. Va ofer speranta ca ceea ce am discutat se va si  realiza.

Vreti schimbare, vreti alternativa?

Aveti posibilitatea acum.Prezentati-va la vot si votati gandindu-va la cei 4 ani care urmeaza nu la ziua votului.Veniti si votati un independent pentru a vota schimbarea pe care o asteptati.

Pentru a ne cunoaste si a afla detalii despre program si despre cum vad eu desfasurarea activitatii in Primarie,  sunteti invitati la spectacolul ce va avea loc in data de 04.06.2012, in Promenada.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

Comments are closed.