Grupul de presă „Transilvania Expres” a primit ieri colindători

0
2.143 vizualizari
views


Şapte tineri din Penitenciarul Codlea, selecţionaţi în cadrul Programului „International Award în penitenciar”, însoţiţi de reprezentanţi ai organizaţiei „Cercetaşii României” – filiala „Virgil Oniţiu” Braşov, ne-au vestit prin cântec Naşterea Mântuitorului. Cei şapte tineri vor continua colindarea instituţiilor colaboratoare din Codlea şi Braşov, dar vor trece şi pe la colegii din penitenciar. De altfel, deţinuţii de la Codlea au un program special în perioada sărbătorilor, în primul rând, cu activităţi culturale şi educative.
Cei mai aglomeraţi au fost cei 11 deţinuţi-actori, care, în ultima perioadă, au fost plecaţi în turneu prin ţară cu piesa de teatru „Ciclopul”. Ei şi-au demonstrat calităţile actoriceşti într-un turneu prin oraşele Aiud, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Sibiu şi Braşov. De asemenea, deţinuţii care s-au remarcat pentru purtarea disciplinată au putut participa la spectacole tematice prezentate de elevi ai unor şcoli din Braşov sau la spectacolul de colinde de la Casa de Cultură din Codlea, organizat de Asociatia Pro Codlea.
În cursul acestei săptămâni, deţinuţii vor mai participa şi la diverse concursuri tematice şi, cei care doresc, la oficierea slujbelor religioase în capela penitenciarului.

Sursa: Transilvania Expres

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic