Filarmonica Brașov vă propune încă un episod din integrala Brahms!

0
805 vizualizari
views

Astfel, joi, 7 noiembrie 2019, ora 19.00, la Sala Patria, cei interesați se vor putea bucura de Concertul Simfonic Extraordinar susținut de Orchestra Simfonică sub bagheta renumitului dirijor român Cristian Mandeal, din programul serii făcând parte urmatoarele lucrări: Uvertura tragică op. 81, Variațiuni pe o temă de Haydn op 56a și Cvartet cu pian, versiunea orchestrală.

Cristian Mandeal a început seria concertelor Brahms la Sala Patria cu Filarmonica din Brașov din ianuarie a.c., unde a acceptat poziția de dirijor invitat principal.
„Eu sunt brașovean de origine, mi-am făcut aici studiile, am crescut alături de Radu Lupu și de Horia Andreescu. Între timp, am devenit și cetățean de onoare al acestui oraș. Așa că acum, cu vârsta și cu mai marea libertate de acțiune pe care mi-o dă această etapă a vieții mele, consider că sunt și eu cu ceva dator acestui oraș, în sensul în care doresc să fac cât pot mai mult pentru Filarmonica pe lângă care am și crescut de altfel.” – declară dirijorul.
În viziunea artistului, o serie Brahms ar fi un act artistic ce aduce un plus orchestrei Filarmonicii din Brașov. Este un compozitor extrem de pretențios, a cărui muzică necesită o anumită rigoare pe de-o parte și o dedicație totală artistică pe de altă parte.
Biletele se găsesc la casieria Sălii Patria din B-dul 15 Noiembrie nr. 50 A și on line, pe www.bilet.ro.
Costul unui bilet este de 50 de lei. Elevii și studenții beneficiază de reducere.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic