Anchetă oficială deschisă de Comisia Europeană pentru a vedea în ce fel Facebook și Instagram – aplicațiile din grupul Meta – contribuie la apariția dependenței în rândul minorilor care folosesc aceste rețele sociale.
Sunt vizate, de asemenea, și obligațiile pe care aplicațiile le au pentru a dezvolta proceduri de verificare a vârstei utilizatorilor.
Ancheta uriașă demarată de Comisia Europeană vine pe fondul îngrijorărilor ce țin de faptul că sistemele dezvoltate de Facebook și Instagram, datorită algoritmilor complecși, pot să-i facă pe minori dependenți de aceste rețele, unde ajung să petreacă ore întregi pe zi, relatează The Guardian și HotNews.ro.
Procedura formală deschisă joi împotriva acestor rețele vizează posibile încălcări ale regulamentului Digital Services Act (DSA) și își propune să analizeze dacă minorii pot deveni dependenți de aceste aplicații.
Astfel, se va încerca să se răspundă la o serie de întrebări menite să facă „lumină” în această problemă. Una dintre ele este chiar urm[toarea: „Meta a dezvoltat intenționat interfețele online, astfel încât să exploateze slăbiciunile și lipsa de experiență ale minorilor care ajung să nu se mai poată „dezlipi” de Facebook și Instagram?”
„Astăzi deschidem proceduri oficiale împotriva Meta”, a declarat comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton, într-un comunicat. „Nu suntem convinși că (Meta – n.r.) a făcut suficient pentru a respecta obligațiile DSA pentru a atenua riscurile privind efectele negative asupra sănătății fizice și mentale a tinerilor europeni pe platformele sale Facebook și Instagram.”