Da, exist! Şi dacă exist, pot constata că mai există şi alţii. Şi am costatat că mulţi sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieşind pe coşul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înţelege şi descifra. Aşa că am reuşit cât de cât să înţeleg şi să învăţ mai mult sau mai puţin, mai bine sau mai rău, că trebuie să ştiu… mai bine ce-am învăţat!
Am învăţat să învăţ mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a şti!
Am învăţat ce-i fierbinţela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii.
Am învăţat să nu suflu în jăratec prea tare şi de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el.
Am învăţat ce-i răceala gheţii, atunci când fără nicio remuşcare am fost părăsită sau ingnorată.
Am învăţat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ trudit sau din gura celui care ştie ce-i bun în lume, punând în cuvânt linişte şi pace.
Am învăţat că niciodată nu-i bine să aştept, că va veni ce-mi este dat în viaţă la mine.
Am învăţat că vârful muntelui nu coboară la mine, dacă nu mă sui eu la el.
Am învăţat că dacă mă duc musafir la cineva, şi-mi pune pâine şi apă pe masă, să am încredere în acei oameni. Apoi, am învăţat şi am găsit puritate de lumină într-un bob de rouă, în dimineţi de răsărit de soare.
Am învăţat să văd prin culoare şi forme, pe-o pânză puse, un mare maestru cum îşi plânge prin secole, şi astăzi, iubirea pierdută.
Am învăţat că sunetul muzicii şi al naturii este cel mai înălţător elixir de pe tot pământul, pe care Dumnezeu ni le-a lăsat ca dar de pace şi iubire, şi că ele ne pot ridica inima şi sufletul cât mai aproape de El.
Am învăţat să iau din ce muncesc, găsesc sau mi se dă, numai cât să pot duce.
Am învăţat să las în urma mea, spre bucurie, copii, o casă, un pom şi truda muncii mele; prin osteneala minţii şi-a mâinilor, lucruri care să dureze cu folos sau să las imagini prin penel scrise frumos, piatră spartă-n forme cu înţeles, cuvinte-n-sunete care să încânte suflete în inimi de fiinţe.
Şi am mai învăţat că cel mai de folos este cuvântul, cel pe care îl dai sau îl primeşti, şi că el are cea mai mare putere din lume.
Şi am învăţat să iau aminte, căci într-un final toţi vom ajunge cuvânt, scris pe o cruce sau piatră, şi vom rămâne mai mult sau mai puţin, în mintea cuiva, în bine sau în rău.
Multe sunt de învăţat şi cu cât învăţăm mai mult ne dăm seama că ştim mai puţin, dar drumul vieţii este scurt şi las pe alţii să spună ce nu ştiu eu. Numai bine.
Încă existăm! Să încercăm încă să mai învăţăm, căci examenul final va fi marea trecere!
