Educație rutieră interactivă, o nouă ediție și la Codlea

0
1.364 vizualizari
views

Campania derulată de LIDL și Poliția Română a ajuns la o nouă ediție și s-a desfășurat în toate centrele LIDL din țară. Și la Codlea copiii au participat la o astfel de sesiune educativă în dimineața de 28 septembrie.

Campania de educație și prevenție rutieră „Verde la educație pentru circulație” este organizată în parcările magazinelor Lidl pentru copiii cu vârste între 4 și 10 ani, care vor înțelege și asimila prin joacă regulile de circulație rutieră.

Lecțiile au fost împărțite într-o secțiune teoretică, prin care copiii au aflat care sunt semnele de circulație și ce reprezintă fiecare, și una interactivă. În cadrul acesteia din urmă, cei mici au aplicat regulile de circulație într-un oraș miniatural, instalat la fața locului, în parcarea Lidl. Prin joacă, cei mici au reținut regulile, au învățat când și cum ai voie să traversezi strada. Mai mult, toți participanții au fost răsplătiți cu premii oferite de către Lidl, însă cea mai mare surpriză au avut când au intrat în interiorul mașinii de poliție. Foarte mulți copii au spus că vor să se facă polițiști când vor fi mari.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic