Destăinuirile oraşului regăsit

Căutări de o viaţă prin colbul din drumul bătătorit pe cărările sufletului. Tinereţi rătăcite şi regăsiri în aceleaşi căutări, agonii ale timpului ce s-a scurs prin clepsidra neputinţei, imagini tăcute ale pozelor ce şoptesc despre vremuri cândva apuse. Neputinţe ce şi-au lăsat amprenta podului palmei pe fruntea încărunţită ca un crater de gânduri împietrite într-o viaţă ce avea să nu mai fie a lui. Oraşul de la poalele Măgurii. Şi cum au trecut anii… De ce i-a fost dat să afle atât de târziu? Cum în toate căutările sale nu a ştiut să zărească un licăr măcar din candela luminii? Să-şi fi irosit toţi anii aceştia, toată tinereţea, răscolind bezna cu mâna încleştată pe sfeşnicul întunericului? Ce Dumnezeu, cât de hain şi al cărei religii, nu s-ar fi îndurat să îi arate calea spre ea? Să nu fi văzut lumina lumii, că sunt inseparabili şi că nimic nu-l va opri să o afle după ani străbătuţi pe cărările sufletului? Cât de naivi s-o fi ţinut ascunsă, acei diavoli ai hazardului în temniţa negăsirii? N-au ştiut ei oare că o va găsi, că i-a fost ursit să o afle, dar să nu o cunoască vreodată? S-o poarte ca pe propria inima, să-i asculte tic-tac-ul fără să o poată atinge?

Cui să-i urli o nedreptate mai mare? Ce crudă soartă trebuie sa fie aceea în care să-ţi porţi păcatul cu fiecare bătaie a inimii, în care să-ţi laşi pieptul ciugulit de guri înfometate, însetate de cea care îţi ţâşneşte viaţă prin vene, acele guri muribunde cărora le tremură buzele în agonia lor după un strop din seva fiinţei tale. Tu, un biet surogat în mâinile creatorului iubirii. Priveşte-o, e atât de frumoasă! Simte-o, dar n-o atinge! E a ta, însa nu o vei avea niciodată! Predestinat să-i iubeşti iubirea, dăruind-o cu preţul vieţii, fără să i te poţi împotrivi măcar. Regăsiri în aceleaşi căutări pe cărările citadine. Căutări de o viaţă cu mâna încleştată. Undeva, un licăr răscolind bezna, sfeşnicul întunericului şi timpul scurs prin clepsidra neputinţei. E timpul tău, suflete!