Pentru mai puţin de şase luni de acum înainte, cei care doresc să îşi întregească stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se pot asigura retroactiv. În ce condiţii, pentru ce perioadă şi cât costă.
Persoanele interesate să-şi întregească stagiul de cotizare au posibilitatea, până la 27 aprilie 2017, să cumpere efectiv vechime de la casa de pensii, însă în anumite condiţii. Această posibilitate se asigură în baza Legii nr.186/2016, care asigură efecte pentru următoarele şase luni de la data intrării în vigoare (27 octombrie 2016).
Cine poate încheia contract de asigurare şi pentru ce perioadă
Actul normativ aprobat de curând oferă posibilitatea asigurării pentru cel mult cinci ani anteriori datei la care se încheie contractul. Nu există posibilitatea să te asiguri pentru perioade de acum 7 ani, să zicem, sau oricare altă perioadă anterioară celor cinci ani de la data încheierii contractului, aşa cum s-a întâmplat în cazul unui act normativ mai vechi, care a dat posibilitatea asigurării pentru perioade nedeterminate.
Nu pot încheia un astfel de contract pensionarii şi nici nu se pot plăti suplimentar sume de bani pentru perioade în care persoana a fost asigurată în sistemul public.
În intervalul de 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului de asigurare socială poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în acest interval.
Contract de asigurare socială, în temeiul acestui act normativ, poate încheia orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
- – nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
- – nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
- – nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi încheiat direct de către persoana interesată, sau prin mandatar, în ambele cazuri fiind necesară prezentarea anumitor documente şi semnarea unei declaraţii prin care confirmă că îndeplineşte aceste condiţii.
Cât costă, cum se plăteşte
Dacă persoana doreşte asigurarea pentru perioada maximă, respectiv cinci ani, va trebui să achite, la venitul minim pentru care se pot plăti aceste asigurări, aproximativ 15.500 de lei. Valoarea maximă care se poate lua în calcul pentru plata asigurării este de cinci ori valoarea salariului mediu brut în vigoare pentru respectiva perioadă.
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public şi nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă. Venitul asigurat care constituie baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată corespunzător lunii respective.
Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27.04.2017.
Dacă se semnează contractul de asigurare în ultima zi în care actul normativ poate fi aplicat, 27 aprilie 2017, în aceeaşi zi se va face şi plata.
sursa: newsbv.ro