Cronici de chibiţ – Ion Gheracostea

0
935 vizualizari
views

Cronici de chibiț – Ion Gheracostea

-Alo? Nea Ghera?
-Da.
-Bună nea Ghera, sunt Laurian.
-Salut Lau! Ce faci mă băiete?
-Bine mulțumesc. Dumneata?
-E loc și de mai bine, dar nu mă plâng.
-Nea Ghera, ”vinde-mi” și mie o poveste ”din iarbă”!
-Cu dragă inimă.
Fișă tehnică: Nume: Ion Gheracostea, născut in 1948, înăltimea pe la 1,70 m (înălțimea medie a Barcelonei de la mijloc în sus), meseria de bază: fotbalist (ocupațiile ”mirene”, cum ar fi cea de maistru în prelucrarea lemnului, ne-având nici o importanță; au fost creeate doar pentru a susține traiul terestru, nu pentru aspirații celeste). O legendă a urbei in anii 70 și începutul anilor 80. În aceea perioadă, era etalonul la care ne raportam la fiecare voleu reușit în curtea școlii. ”Ca Gheraaaa”!  strigam țopăind fericiți după câte-o minge ”agățată la păianjen”, avănd permanent în minte performanțele maestrului, expert în lovituri libere din jurul careului. Pe adulți îi auzeam în discuții: ”Din vară vine Ghera la Măgura și ne-am scos” sau ”Băi nene, cum lovește Ghera obiectu’”!
-M-am născut în 1948 la Peșchia, județul Timiș, într-o familie de aromâni. În 1951 a trebuit să ne mutăm la Urziceni, cu domiciliu forțat, împreună cu alte 50 de familii de aromâni din Banat. Acolo am început și fotbalul, la juniori. L-am avut antrenor pe Costică Toma, marele portar de la CCA. În 1963 am venit în Codlea, ca elev la școala profesională. În 1965, am debutat la Măgura, ca extremă stângă…
-Cum arăta echipa?
-Gheorghe Lupu (Vizită, cu accentul pe ”zi”, în Codlea fiind foarte importantă porecla, mai ales la ”lupi”) portar, Gyuri Kocsis, Titu Pripiș, Costache, Năpar –fundași, Alexe Boer, Sandu Lupu, Luci Lupu, Otto Ascht, Gheorghe Cârstoloveanu și eu. Primul meci jucat la Măgura a fost cu Celuloza Zărnești, n-am cum să-l uit. Am jucat la Măgura pâna in vara lui 1968, cînd am plecat la Metrom. În toamna aceluiași an, am revenit la Codlea dar la Colorom, care intrase în acel an în divizia C. Trei ani am jucat cu Colorom-ul în C. A urmat un an la tineretul lui Steagu’, iar din 1972 am jucat la ICIM Brașov, până în 1977…


-Și povestea?
-Vine și povestea, ai răbdare. Uite, în 1976, în retur, vin cu ICIM-ul la Codlea pentru un meci cu Măgura. Ei aveau nevoie de victorie pentru a se salva de la retrogradare. Știindu-mă din Codlea, antrenorul nu m-a băgat titular. La pauză era 1 la 1. În repriza a doua am intrat. După două contraatacuri, la care am fost părtaș ca extremă, scorul era 3 la 1 pentru ICIM. Stadionul plin. Deasupra lui tensiunea era aproape materială. Mocnea. Arbitrii erau ”găzdari”, ei aveau echipă bună, știi rezultatul final?
-Da, am fost la fața locului! 4 la 3 pentru Măgura, golul patru dat cu mâna de nea Nae Lupu, Dumnezeu să-l odihnească. A fost nebunie. Cu frații Lupu ca niște fiare autentice!
-Da, erau tare pătimași. În vara lui 1977 am revenit la Măgura și după vreo opt etape am avut iar meci acasă cu ICIM-ul. De data asta a ieșit urât, cu caft, iar echipa a fost exclusă din campionatul diviziei C, având drept de participare în anul competițional următor, 1978 – 1979, în campionatul județean.
-Aproape un an pe bară, cum se zice…
-Nu chiar. În campionatul județean era în acel an un număr impar de echipe si noi am fost acceptați neoficial, fără punctaj, să jucăm în acel retur.
-Și povestea?
-Acum începe. Am ieșit pe primul loc în campionatul 1978 – 1979, după o luptă dură și la propriu și la figurat cu Coloromul. A urmat barajul pentru divizia C cu ICIM Câmpina. Aceștia legitimaseră ”in viteză”, trei jucători de divizia A de la Petrolul, astfel că în tur (se juca tur retur ca-n cupele europene), în primele douazeci de minute, putea fi 2 – 0 lejer pentru ei. În repriza a doua am avut noi doua ocazii cu care am fi putut câștiga. În final, a fost 0 – 0 urmând ca totul să se decidă în retur la Codlea, peste o săptămână.
-Am fost în tribună la meciul retur. Ca să prind loc, am ajuns la stadion cu o oră și jumătate înainte de începere. La ora 11.00, tribuna era arhiplină iar pe terenul de zgură (unde se află acum … un supermarket) erau oameni pe câte trei rânduri. Pe gardul de pe strada Fabricii la fel, ciorchine, puhoi…

-Trebuie să fac o paranteză; Miercurea din săptămâna premergătoare meciului, mă trezesc cu un șef de la ICIM Brașov (ICIM Câmpina era o filială a unității brașovene) în vizită. După cuvintele de salut, îl aud că-mi propune o ”premiere” de 30000 de lei ca să mă fac că joc. L-am refuzat și a doua zi i-am zis lui nea Tase (Tase Stoian, antrenorul de atunci al echipei). Duminică incepe meciul….

-Echipa?
-Kelb în poartă, Nae Andrei, Căzănaru, Cheleș, Florin Dumitrescu findași, Virgil Alexandru, Gheracostea, Mircea Andrei (min. 22 Cătălin Plotogea, min. 25 Benedek), Drângă la mijloc, Ispas (Gerd Muller autohton, ca fizic și ca stil de joc, păstrând bine’nteles proporțiile) și Ghișoiu (Musti) în față. Prin minutul 25, dă Musti o centrare ”ploaie” care cade pe mâna unui fundaș, ”mascat” de grupul de jucători care sărise la ”cap”. Penalty clar. Mă duc să iau mingea și să vorbesc cu altcineva să bată. Când mă uit după ei, toți erau la centrul terenului deja. Cum eram și căpitanul echipei a trebuit să bat eu …
-Din tribună mi s-a părut că n-ai ”prins-o” bine…
– Nu! Eram terorizat să nu cumva să ratez. Îți dai seama, patru mii de oameni, ”vizita” de miercuri… M-am hotărât să dau în primul rând pe poartă, să fentez portarul și să nu trag tare, pentru precizie. Exact așa am bătut, în stânga portarului care plonjase în dreapta, aproape de centrul porții.
-Pentru cei de pe margine, mingea a intrat agonizant de încet în poartă!
-Așa e, dar eu mă asigurasem. A urmat un un asediu constant la poarta noastră, cu două ocazii rarisime în repriza a doua, din care la una, unul dintre fundași noștri a scos-o de pe linia porții, dar am rezistat. Cam asta e povestea. A fost un entuziasm greu de imaginat în tot orașul. Am jucat apoi cu Măgura în C pâna în 1984. Am trecut atunci la IMC ca antrenor – jucător, până in1988. Apoi am fost un fel de antrenor secund la Unirea Codlea (rezultată din fuziunea cluburilor Măgura și Colorom), chemat de Luci Lupu. Iar în 1991, am făcut parte din grupul de conducere al Unirii care a întrat atunci în divizia B (al treilea eșalon). După câțiva ani însă, s-a ales praful… (mi se pare că văd o lacrimă în chiul stâng)
-Câți bani ați luat pentru performanța aceasta?
-Eu am vrut să-mi petrec aceea după amiază cu familia. Atunci nea Mișu Bărbulescu a venit la mine și mi-a dat o sută de lei…
-Adică mai nimic!
-Cam așa…
– De ce ar fi nevoie ca să reînvie spiritul sportiv din acei ani?
-De bază de selecție! De copii și juniori. Atunci toate cele trei echipe aveau grupe de copii și juniori. Echipele de seniori aveau de unde alege. Acum…. Visul meu e să antrenez o grupă de copii.

A consemnat Laurian D. Pănoiu

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ