Crimă la Codlea

0
8.391 vizualizari
views

O descoperire macabră a avut loc, în dimineața zilei de luni, 10 octombrie,la Codlea. Doi soţi au fost găsiţi în casă înjunghiaţi şi plini se sânge, iar cei care au ajuns primii la domiciliul celor doi de pe strada Petuniei au fost pompierii.

Inițial s-au deplasat la o deblocare, însă scenele pe care le-au văzut salvatorii i-au îngrozit.

„Am fost solicitați pentru o deblocare. La fața locului s-au deplasat o autoscară, un echipaj SMURD, reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Codlea și o ambulanță SAJ. Cele două persoane nu răspundeau la telefon”, au transmis cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea și Serviciului de Investigații Criminale Brașov, precum și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Întrucât ușa locuinței era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuință de către pompierii aflați la fața locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconștiență, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani și o femeie, în vârstă de 65 ani, soț și soție, ambii din municipiul Codlea, județul Brașov.

Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul femeii, iar bărbatul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În prezent, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Nu este exclusă nicio ipoteză, precizează prim-procurorul.

 
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic