Crima de a fi adolescent-Peripeţii de cartier

3
3.068 vizualizari
views

Câţi dintre noi nu am privit înapoi în timp şi am regretat anumite perioade ale tinereţii? Îmi amintesc de parcă a fost ieri cum atrăgeam nemulţumirea părinţilor, a dascălilor,  a vecinilor, a oamenilor mari din jurul meu. Și am furat și merele din curtea vecinului. Ce, parcă știa sasul de peste drum că noi dădeam iama în livada lui de pomi, cei din blocul de vis-a-vis? Nici pomeneală, îl salutam respectuos cu plecăciuni până în pământ când îl vedeam pe stradă, zicându-ne în gând: „Da-ţi-ar D-zeu sănătate, nenea Hantz, că bune mere mai ai!”

Toamna îi şparleam toate nucile, iar vişinele şi cireşele nici că apuca să le vadă săracul,  nici să se coacă de-a binelea nu le lăsam în luna lui cuptor. Alteori o zbugheam pe deal, iar în drum ne opream la vila altui sas și-i prăduiam toate măceşele din gard, măceşe ce urmau să ne fie muniţia în jocul nostru de-a „hoţii si vardiştii”. Şi ne apuca seara pe coclauri, ajungeam acasă şi ne rugam să fie întrerupt din nou curentul graţie directivelor socialiste şi uite-aşa o puneam de un „de-a v-aţi ascunselea”. Bucuroşi nevoie mare că ne putem piti peste tot, începând din iarba din curtea şcolii gen. 3 şi până în beciul blocului, acolo unde pentru prima dată am şi văzut cum arată un sân de femeie, şi terminând cu vârful plopului care se înălţa până la etajul trei, locul în care nici mama cercetaşilor nu te găsea, ne-ncingeam într-o adevărată competiţie de „primul pune ochii, urma scapă turma” . Şi scăpam, nebătuţi uneori, atunci când pierdeam noţiunea timpului iar tatăl meu ne fluiera pe mine şi pe fraţii mei sa intrăm în casa. Aşa s-a întâmplat şi în acea noapte de vară, era aproape de Sf. Petru. Să tot fi fost la începutul clasei a zecea, iar fratele cel mare ultimul an la liceu. Cel mic, puiul mamei, era deja în casă de cu seară. Noi însă, cei mari, cu tuleii mijiţi bine şi cu minţile clocotind a fete cu sâni ca de măr,  ne-am pierdut care cum a reuşit printre sărutări pe care abia acum le descopeream fascinante, la fel ca şi durerile de toată jena din jurul abdomenului. Şi ne-am rătăcit pană după zece seara, când primul fluierat al tatălui ne-a scos din visarea amestecului de fluide ale gurilor ce nu mai conteneau sărutându-se..

Frate, hai să mergem că ne fluieră tata!”  Imediat, i-am răspuns fratelui meu. Doar nu murea dacă mai aştepta un pic, când era mai dulce îmbrăţişarea.. ca să nu spun când reuşisem în sfârşit să ajung să îmi strecor mâna pe sub bluziţa ei şi să-i simt sânul în căuşul palmei. Atunci s-a trezit şi tata să fluiere?? Nu ştiu când a fluierat a doua şi a treia oară, nici când a zburat timpul, că nu mai aveam noi minte decât pentru umflătura din pantaloni şi fierbinţeala ce ne clocotea prin vene, când deodată ne-am trezit că sunt luminile stinse la etaj. Ooops, ne-am mai pupat de câteva ori şi fuga acasă. Am sărit câte două trepte pe scări şi… uşa încuiată? Nuuu! Şi sună la uşă, şi ciocăne, şi apare şi tata… Nu singur, ci cu sfânta nuia. Sau curea? Nu mai ştiu, nu eram primul , fratele meu încălţase primele lovituri, eu am fugit în jos pe scări. Apoi am auzit vocea tatălui: „Să veniţi în casă când v-oi chema eu!” Mâhniţi, îmbrăcaţi ca la amiază, ne-am aşezat pe bancă în faţa blocului, storcându-ne mintea cum să facem să ajungem în patul nostru, că eram deja obosiţi şi visam un loc călduţ şi somn ca pe o „Eugenia”, alimentul olimpic al acelei perioade.

N-a trebuit să stăm prea mult, inventivi cum eram, am hotărât să intrăm în casă prin balcon, escaladând etajul unu pe viţa de vie. Zis şi făcut, fratele meu m-a îmbarcat, eu fiind mai slăbuţ şi mai mic ca vârstă, însă am avut grijă să îl condiţionez ( dacă avea să ne prindă tata, să îi spunem că el a intrat ), am intrat pe uşa de la balcon care era deschisă, direct în sufragerie, apoi în hol, am descuiat uşa tiptil şi tot la fel de silenţios ne-am furişat în patul nostru din cameră, aranjaţi şi împachetaţi de somn, fix în pijamale! Şi ce mândri eram de noi, îi păcălisem aşa de frumos pe părinţi, iar ei habar nu aveau, ştiau că odraslele lor stau zgribulite undeva afară, în frig. Ha, ha , ha!

Prostule, nu mai râde, mi-a spus fratele. Ştii ce? Eu zic că ar fi mai bine să mergem la ei în cameră să ne cerem iertare şi să le spunem că am venit. M-am uitat lung la el, avea dreptate. Deh, mai mare, mai înțelept. Dacă îşi făceau griji? Dacă s-au uitat pe geamul care dădea către băncile din faţa blocului şi nu ne-au mai văzut, clar s-ar fi îngrijorat.

Ne-am ridicat din pat îndreptându-ne către uşă de la camera lor în vârful picioarelor. Ca de obicei, fratele meu primul. În momentul în care fratele a apăsat mânerul uşii, pe clanţă, acel moment în care fără să vrei se aude un scârţâit de metal şi el a vrut să deschidă uşa cu „te rugăm sa ne ierţi” pe limbă, tatăl nostru s-a înfipt în uşă ca o vijelie, blocând-o și strigând către mama: „Hoţii, femeie, hoţiii!!!” ..  Ce ne-am speriat noi de reacţia tatălui, dar ce sperietură au tras ei până s-au lămurit că dincolo de uşa de la camera lor le sunt progeniturile..

Sigur, a urmat binecunoscutul interogatoriu. Cine, de ce, cum , pe unde , bla-bla, după care am fost expediaţi în … Oooo, nu, nu afară,  și nu oricum!! În pijamale, pe casa scării, în genunchi cu mâinile ridicate amândoi, în faţa uşii de la intrare în apartament. Pfoai de minee!  „Ştiţi ce se întâmplă acum, nu?”, zise tata..  Nu ştiam ce vrea să spună, ne-am privit miraţi şi eu şi fratele meu. „Vine lumea de la schimbul trei, nu cumva să văd că v-aţi ridicat de aici sau că mi-aţi plecat, că nu ştiu ce fac cu voi, s-a înţeles? Aveţi grijă, mă uit pe vizor.

Am înlemnit. Nuuu, nu era posibil, cum să ..? Adică, eu cu fratele meu? Noi, cei care pupam fetele în curtea şcolii, care aveam totuşi 16 şi 18 ani, e drept, neîmpliniţi, dar oricum. Cum să fi stat să râdă de noi părinţii fetelor pe care le înghesuisem. Din priviri m-am înţeles cu fratele meu, probabil că tata nu conştientiza ce înseamnă să fii adolescent rănit în orgoliu, în amorul propriu. Ne-am ridicat şi am luat-o la fugă pe scări, am ieşit pe uşa din spate de la uscătorie şi direct printre gunoaie ne-am făcut nevăzuţi. Cum? În pijamale amândoi, eu în şosete, iar fratele în nişte botoşei croşetaţi. N-am să detaliez cum ne-am petrecut noaptea, cum am ajuns înapoi în scara blocului după ce am luat la pas tot cartierul şi cum am aterizat pe bloc, nici cum vecinul de la etajul 4 ne alerga în jurul antenei crezând că vrem să-i furăm amplificatorul pentru bulgari, în schimb am să vă spun că a fost o noapte în care mi-am ţinut fratele în braţe de frig, că dârdâiam amândoi la 4 dimineaţa, că tot de frig ne-am învelit cu preşurile de la intrare ale vecinului care era plecat la mare, că tot de frig am coborât la intrarea în beci unde ni se părea cald şi am ascultat în acea linişte a dimineţii fiecare closet căruia i se trăgea apa şi făceam pariuri că este cel de la vecinul X sau Z. A fost o noapte lungă, una dintre nopţile adolescenţei, o adolescenţă a unor timpuri mult prea frumoase pentru a nu le zâmbi amintindu-mi.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Cand eram copii, daca ne dadeau parintii afara din casa pentru ca am gresit ceva, nu plecam de langa usa ,poate de frica, dar eu cred ca de rusine. Azi daca pedepsesti un copil in felul acesta, cred ca nu-l mai gasesti cateva zile.

    • Si cum am hohotit de ras citind aici! Doamne, dintre toate etapele vietii , probabil ca cea mai minunata- prin inocenta si puritatea ei- ramane copilaria! Mi-a placut!

LĂSAȚI UN MESAJ